A vem doar 31 de localități în care incidența în ce privește numărul cazurilor de COVID trece de 3 la mie. Dar niciun oraș nu are mai mult de 40% vaccinați, cu excepția municipiului Deva. Așa că, până la finele anului avem posibilitatea de a ajunge la un procent de 50% vaccinați.

Doar în Deva, procentul vaccinărilor a ajuns la 43,12%, în timp ce toate celelalte localități sunt sub 38%. Aproape 146.000 de hunedoreni au deja doza 1 și doar aproximativ 28.400 de oameni au făcut și doza 3. Dar asta ne face să ne aflăm acum într-o situație ce a dus la scăderea numărului de bolnavi, chiar dacă, marți, județul Hunedoara ocupa locul III, după București și Cluj, la numărul bolnavilor raportați.
„De două săptămâni suntem pe un trend descrescător. Incidența la nivel național se calculează cu 3 zile în urmă. Defapt, în timp real, suntem la o incidență de 3,42 și putem spune că avem o evoluție favorabilă în acest moment. Doar că, în unele județe scade mai puțin, iar acele județe care au scăzut foarte mult au avut și foarte multe cazuri, la un momentdat”, a spus Sebastian Mezei, directorul DSP Hunedoara.
La mijlocul acestei săptămâni sunt deja 20 de localități în scenariul verde, printre care se numără și municipiul Vulcan, ori orașele Uricani sau Simeria. Petrila rămâne în scenariul galben, alături de Hunedoara și Călan, iar în scenariul roșu se menține Deva, Petroșani, Lupeni și Brad și Hațeg. În ultimele 24 de ore au fost raportate 54 de cazuri noi în județul Hunedoara, iar rata de infectare a fost declarată la 3,14 la mie.

[ 4 localități din județ, încă au o incidență mare ]
Grupul de comunicare strategic a publicat lista cu orașele și municipiile cu incidență mai mare sau egală cu 3/1000 de locuitori. Patru localități din județ se află între primele 30 la nivel național. Este vorba de orașul Geoagiu cu o incidență de 5,97 la mia de locuitori, municipiul Orăștie -5,4 la mia de locuitori, municipiul Deva unde incidența este de 4,42 la mia de locuitori și municipiul Brad – 4,31 la mia de locuitori.
Pe primul loc la nivel național în ceea ce privește incidența cazurilor de coronavirus este orașul Vașcău din județul Bihor. Incidența este de 8,03 la mia de locuitori. La nivelul județului Hunedoara incidența a scăzut sub 4 la mia de locuitori. Mai sunt active puțin peste 1500 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus.
Monika BACIU
Diana Mitrache