Pentru multi copii care abia au învãta sã meargã singuri, sãrbãtorile nu înseamnã mai mult decât o zi obisnuitã. Sãrãcia în care trãiesc împreunã cu pãrintii lor face ca de Pasti masa lor sã fie aproape goalã.
Dacã vor avea noroc o sã descopere pasca. Poate primesc si câteva ouã rosii. Aceste drame sunt întâlnite în toate cele sase localitãti ale Vãii Jiului, unde sãrãcia loveste mai tare decât oriunde altundeva.
Andrei are 4 ani si trãieste în Petrosani, împreunã cu pãrintii lui si o surioarã mai micã, într-o clãdire ce stã sã cadã din clipã în clipã. Micutul a învãtat fãrã sã-si dea seama ce înseamnã viata grea. Pãrintii lui se luptã în fiecare zi sã nu sufere de foame si când reusesc sã-i cumpere dulciuri sau pufuleti, Andrei se bucurã mai tare decât dacã ar fi primit jucãria preferatã pe care o are copilul vecinului si pe care i-o lasã sã o atingã când se joacã la groapa cu nisip. Zilele trecute a fost o zi de sãrbãtoare atât pentru el cât si pentru surioara lui de 3 ani, Ioana. Amândoi au descoperit gustul pizzei si sunt nerãbdãtori sã guste din ea. „Îmi place, nu am mai pãpat”, spune bucuros Andrei. Le place atât de mult încât nu mai au rãbdare ca mama lor sã scoatã celofanul si în timp ce mãnâncã îsi privesc pãrintii ca si cum ar vrea sã le multumeascã. Tatãl lor a primit câtiva lei de la un localnic pe care l-a ajutat în gospodãrie si le-a cumpãrat „delicatesa”, câteva mere si douã pâini. Cei doi micuti îsi i-au „darurile” si le strâng tare a piept ca nu cumva minunea sã disparã.
O viatã de chin„Asta e bucuria lor, când vãd câte ceva se bucurã si ei. Nu au mai mâncat pizza pentru cã, vã spun drept, nu am avut cu ce sã le iau. Sunt constient cã le trebuie mai multe dar nu avem posibilitatea. Un fruct e foarte bun, o babanã o portocalã, dar nu am cum sã le iau zilnic. Eu muncesc cu ziua, nu avem altã solutie. Cu ce bani fac punem câte ceva în oalã. Ce ne ajuta Dumnezeu, asta mâncãm. Ciorbã de cartofi, fasole sau ce o fi. Aici nu sunt conditii sã stãm, ne încãlzim ziua la soare. Stãm într-o casã dãrãpãnatã dar ne bucurãm cã avem ceva deasupra capului. Trãim din fier, cãrãmizi de la demolãri si când nu avem ce face, vã spun sincer merg pe strãzi si pur si simplu cersesc pentru ca lui Andrei si Ioanei sã nu le lipseascã mâncarea”, spune, Florin, tatãl copiilor.
Prigoniti dupã ce au fãcut o gresealã
Drama familiei a început în urmã cu mai bine de un an de zile. Oameni au fãcut greseala sã împrumute o sumã derizorie, câteva sute de lei. Stãteau în Lupeni, într-o locuintã socialã si nu aveau nici acolo prea multe, însã puteau sã-si asigure pâinea zilnicã si laptele pentru cei doi copii. Tatãl, Florin în vârstã de 34 de ani, muncea cu ziua si aveau ajutorul social cu care se descurcau. Pentru cã nu au mai reusit sã-si achite datoria, cãmãtarul le-a luat actele de identitate si cardul bancar pe care primeau alocatiile celor mici si ajutorul social. „Avem o datorie la Lupeni de care scãpãm abia luna viitoare. Atunci ne vine cardul si primim buletinele acasã. O sã fie mai bine”, sperã bãrbatul. Nu vrea sã vorbeascã prea mult de împrumut, îi este fricã si de aceea a si venit la Petrosani. „Am mers la Pestera Bolii, la casele de colonie, dar
ne-au spus oamenii de acolo cã nu sunt case goale. Am gãsit aici o camerã (n.r. în cartierul Colonie-Petrosani ) . Un unchi de-al meu ne-a ajutat sã ne punem ferestre, o usã si sã facem curat. Nu avem curent, stãm pur si simplu cu lumânarea. La lumânare mâncãm, facem baie si ne punem în pat devreme. Suntem multumiti cã avem ceva deasupra capului”, mai spune Florin. Si-ar dori mai multe, o viatã mai bunã pentru copiii lui, iar de Pasti ar vrea sã le ducã copiilor o prãjiturã ca sã simtã si ei sãrbãtoarea. Nu stie dacã va reusi dar este multumit cã micutii încã nu rabdã de foame. „Îmi doresc sã avem sãnãtate si sã ne putem creste copiii. Sã am un loc de muncã cu carte de muncã pentru zilele când nu o sã nu mai putem lucra. Poate sã avem si o locuintã mai bunã. Cam asta îmi doresc eu de la viatã”, spune cu ochii înlãcrimati, Florin.
Maximilian GÂNJU
