S-a stiut mereu cã troita, înaltã de aproape trei metri, din cimitirul orasului Petrila este una dintre cele care strãjuieste orice loc de acest gen. Putini stiu cã aici au fost îngropati 18 mineri morti în accidentul de muncã de la mina Petrila, din anul 1943, iar la sfintirea troitei în cuvântul de omagiu, minerii au fost considerati eroi, precum ostasii români care îsi fãceau datoria în al doilea rãzboi mondial, rãzboi care se consuma la acel moment al tragicului accident.
Chiar oameni în vârstã, care îngrijesc si aprind câte o candelã mortilor lor, habar nu aveau ce este si cui apartine marea cruce de lemn cu lucrãturã rarã. Troita era într-o stare avansatã de degradare…
La sfârsitul sãptãmânii trecute, trei bãrbati au scos ”acoperisul” putred prin care se vedea cerul… Mai târziu, le-a mai venit în ajutor încã unul. Echipa de ”restauratori” pãrea condusã de ing. Sorin Holingher, cel care si-a scos fratele mort pe brate din iadul minei Petrila, în noiembrie 2008. Tot el este cel care a fãcut, atunci, o tarã sã vibreze si sã priveascã cu alti ochi minerii Vãii Jiului, la premiile ”Zece petru România”, de la Sala Palatului – Bucuresti.
Groapa comunã de la Petrila
”Mormântul bunicilor mei este aici, în apropiere, si asa am aflat cã triota a fost ridicatã pentru minerii morti într-o explozie din aprilie 1943. Nu am stiut. M-am documentat si am aflat din cartea lui Marian Boboc, ”Ultimul sut – Cartea neagrã a exploziilor din minele Vãii Jiului de pânã la 1946”, cã aici au fost îngropati 18 mineri. În octombrie 1943, a fost ridicatã aceastã troitã, iar aici, se pare cã a fost o groapã comunã… Se vãd stâlpii de metal ai împrejmuirii cu lanturi, asa cum se obisnuieste, a locului unde au fost înmormântati, dar acum acest loc a fost ocupat alte mormite.
Placa de marmurã pe care sunt gravate numele celor morti s-a înegrit, dar se poate citi clar numele lor. Uitati-vã, artificier, miner… Vãzând-o, ne-am hotãrât s-o restaurãm – troita, soclul si placa de marmurã cu numele minerilor.
Este o troitã valoroasã, cu scene biblice” – spune inginerul minier Sorin Holingher. Acesta era completat în povestirea sa de Francisc Fekete si Ioan Ovidiu Vladislav, recunoscuti ca fiind priceputi în a prelucra lemnul si nu numai.
Zacusca, santajul emotional si placa degradatã
Când am intrat în cimitirul de la Petrila pentru a vedea ce se petrece, echipa de restauratori era în pauza de masã. O masã neaosã – zacuscã cu pâine. Am fost poftitã imediat, iar refuzul ”nu, multumesc” a fost spulberat de Francisc Fekete printr-o ”exploatatiune” emotionalã, cãreia nu poti sã-i rezisti desi o recunosti: este pomanã pentru mineri… Strânsi în jurul bãncii pe care tronau cele douã borcane si pâinea, cei trei au depãnat o altã poveste, cu o altã troitã restauratã prin Bârsana si dusã prin Chechis – Maramures, o operã de artã a vestitului mester Teodor Bârsan, cel care a presãrat în Europa si America astfel de opere de artã românescã.
Tot în jurul mesei-bancã, am aflat cum – dupã explozia de la Petrila din 2008, când salvatorii minieri au fost premiati la ”Zece pentru România”- Sorin Holigher uitase complet cuvintele pregãtite cu grijã pentru acel moment. ”Luminile acelea, sala plinã cu personalitãti si acei oameni remarcabili care ne priveau… Nu am mai tinut minte nimic. Ceea ce am spus, a fost ceea ce am simtit, ce au simtit, probabil, noi toti cei din Vale. Efectul a fost neasteptat de parcã atunci ne descoperiserã pe noi, minerii…” – povesteste retinut Sorin Holigher.
Înghesuiti apoi în fata plãcii degradate de timp, am încercat toti sã descifrãm numele celor morti imaginându-ne – usor având în vedere repetabila dramã – câte dureri se ascund în spatele lor: atificier – Tat Sabin, mineri – Chelnicean Ioan, Giurgiu Gavrila, David Dumitru, Budai Budu Francisc, Lãzãroane Eftimie, Simon Simon lui Gh., atutor mineri – Graf Eduard, Lukacs Andrei, Bârlea Ioan, Balec Ilisie, Nagy Mihai…
Mineri si ostasi – aceleasi drepturi
Pentru a afla mai mult despre accidentul de la Petrila din vremea rãzboiului, 1943, l-am întrebat pe cel care stie aproape tot despre mineri si minerit, scriitorul Marian Boboc. Acesta ne-a declarat cã nu a gãsit, în cercetãrile sale, prea multe date despre accidentul din 1943, de la Petrila. În presa vremii s-a scris cã accidentul a avut loc la 20 aprilie 1943 si a fost considerat ca fiind cel mai mare accident de muncã din perioada interbelicã – 18 morti.
În acelasi an, în 17 octombrie, a fost ridicatã si sfintitã troita din cimitirul de la Petrila, consideratã ”o adevãratã operã de artã”. La ceremonie au participat conducãtori, ingineri, maistri si mineri de la Societatea Minierã Petrosani, preoti de la toate cultele din zonã. În cuvântarea sa, ispectorul cu securitatea muncii de atunci, ªtefan Popovici, spunea cã troita este un simbol de închinare, cã moartea minerilor este o moarte de eroi si cã aceste morminte au aceleasi drepturi ca mormintele ostasilor cãzuti la datorie pentru reîntregirea tãrii. Aceste morti ale minerilor au fost numite de inspector ”sângerarea noastrã”, care nu se stie când va înceta…
Ileana Firtulescu
