3 sancţiuni contravenţionale, în cuantum de 2.300 de lei, pentru diferite încălcări ale Legii nr. 55/2020 şi 5 dosare de cercetare penală au fost întocmite de polițiștii hunedoreni în urma procesului de votare ce a avut loc în județul Hunedoara.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu, toate sesizările cetăţenilor sau ale unor instituţii publice au fost verificate cu celeritate, iar în cazul în care acestea s-au confirmat, au fost aplicate măsurile prevăzute de lege. Astfel, în privinţa dosarelor de cercetare penală, poliţiştii Secției de Poliție Rurală Ilia, în urma unei sesizări, au înregistrat un dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunii de nerespectare a regimului urnei de vot. Din primele cercetări, se pare că preşedintele unei secţii de votare dintr-o comună hunedoreană a dispus ca urna mobilă să fie însoțită, pentru exercitarea dreptului de vot al unei persoane, de membrii comisiei și de către un candidat la funcția de consilier local.
La Uricani, polițiștii au înregistrat dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de fraudă la vot, ca urmare a sesizării unui președinte al unei secţii de votare din localitate, care a reclamat faptul că un membru al secției de votare nu a distribuit alegătorilor buletinele de vot conform prevederilor în vigoare (respectiv câte unul pentru fiecare tip: președinte și membrii Consiliului Județean, primar și consilierii locali). În acest caz, fost luată măsura schimbării membrului comisiei, cercetările continuând în vederea stabilirii circumstanţelor comiterii faptei şi a luării măsurilor care se impun.
Poliția Municipiului Petroșani a fost și ea sesizată de către președintele unei secții de votare din municipiu cu privire la faptul că doi alegători au reclamat faptul că au primit buletine de vot având aplicată ștampila cu mențiunea „votat”.
În temeiul sesizării, echipa operativă s-a deplasat la fața locului și a demarat cercetări, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de tentativă la fraudă la vot și falsificarea documentelor și evidențelor electorale.
Polițiștii Secției de Poliție Rurală Ilia s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că persoane necunoscute, în data de 26.09.2020, au depus o cerere și o adeverință medicală în numele unei persoane din comuna Dobra (fără acordul acesteia), prin care a fost solicitată deplasarea urnei mobile. Persoana în cauză a votat pe extrasul de pe lista electorală suplimentară, în urma deplasării urnei mobile la domiciliul acesteia. În cauză a fost înregistrat dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.