Cei mai buni salvatori au fost desemnați la INSEMEX, în urma a două zile de concurs.
Sunt cei care au știut cel mai bine ce au de făcut.
Dar, la final, toți au avut de câștigat, pentru că acest concurs nu este altceva decât un test la rece.
La concursul de subteran s-au întrecut 7 echipe, iar la cel de suprafață alte 5. Au fost două zile în care fiecare echipă a avut de trecut testul unui exercițiu ce poate fi oricând întâlnit în practică.
Câștigătorii au fost desemnați salvatorii de la Mina Livezeni și, la suprafață, pe locul I s-au clasat cei de la Rompetrol Petromidia Năvodari.
Clasamentul celor de la subteran îi are pe locul secund pe salvatorii de la Mina Lonea, pe III – pe cei de la Vulcan și, în ordine, pe salvatorii de la mina Lupeni, salina Praid, salina Ocna Dej și pe locul VII sunt cei de la Salina Târgu Ocna.
La Suprafață, după cei de la Năvodari, s-au clasat în ordine: salvatorii de la Electrocemntrale Ișalnițaa, Falck Fire Ploiești, Metrorex București și pe locul V sunt cei de la Electrocentrale Turceni.
Diana Mitrache