Un bărbat de 35 de ani a fost recuperat de salvamontiști dintr- o râpă, la Valea de Brazi. A căzut în gol cu o mașină de teren.
A fost nevoie ca salvatorii să meargă după el pe jos, pentru că altfel nu era posibil.
„Două echipaje de pompieri din cadrul Gărzii de Intervenție Lupeni s-au deplasat cu o ambulanță SMURD și o autospecială de stingere, în localitatea Uricani, zona Valea de Brazi, unde a fost semnalat un accident.
Din cauza drumului inaccesibil pentru autospeciale, salvatorii au fost nevoiți să parcurgă aproape 2 kilometri pe jos, pentru a ajunge la locul solicitării, unde au constatat faptul că un autoturism de teren, în care se afla doar conducătorul auto, a ajuns într-o râpă foarte adâncă.
În urma evenimentului, bărbatul în vârstă de 35 de ani, a suferit multiple traumatisme.
Acesta a primit îngrijiri medicale la fața locului, după care a fost transportat cu un alt autoturism de teren până la ambulanța SMURD și ulterior la UPU Petroșani, în vederea efectuării investigațiilor de specialitate.
Pe tot parcursul transportului, victima a fost asistată de către echipajul de paramedici”, a declarat Roxana Mateuț, purtător de cuvânt ISU Hunedoara.