Un turist maghiar a alunecat într-o prãpastie de pe malul lacului de acumulare Gura Apelor, în Masivul Retezat, si a fost salvat, ieri, de echipele Salvamont trimise în ajutorul acestuia.

Turistul s-a aflat în permanent pericol pânã când salvatorii montani au reusit sã ajungã la el. ”Bãrbatul, de 47 de ani, se afla aproape de luciul de apã al lacului de acumulare, într-o zonã cu pereti foarte abrupti. Pericolul era foarte mare din cauza locului în care se afla turistul. Nu ar fi putut sã iasã singur din locul în care a fost gãsit. Bãrbatul a fost predat unui echipaj de la Ambulantã, care se afla la locul incidentului. I s-au fãcut investigatiile necesare si nu prezintã probleme deosebite de sãnãtate”, a declarat, Ovidiu Bodean, Sef Salvamont Hunedoara.

Turistul din Ungaria s-a pierdut în cursul noptii de luni spre marti în zona barajului Gura Apelor, din Retezat. Bãrbatul face parte dintr-un grup de nouã turisti din Ungaria care si-a propus luni sã înconjoare pe jos lacul de acumulare Gura Apelor. La un moment dat, un copil din grup s-a dus mai aproape de apã, iar tatãl sãu a plecat sã-l caute pentru cã acesta nu mai revenise alãturi de ceilalti turisti. Dupã o perioadã mai lungã de timp, copilul a venit înapoi, însã tatãl sãu nu a mai apãrut. Din acest motiv, prietenii bãrbatului au plecat sã-l caute în zonã si apoi au anuntat Salvamontul.

Maximilian Gânju