E chipele Salvamont se pregătesc
pentru noul sezon, iar la Straja au fost achiziționate deja materialele
necesare intervențiilor. Cei din echipă spun că au medicamente, fașe și tot ce ține de partea medicală și de primul ajutor la munte, iar în această săptămână, vor cumpăra și un mijloc de transport nou.
„Noi, deja pregătirile, în mare, le avem făcute. Acum suntem la nivel de achiziții de echipamente thnice, mnedicale de imobilizare. Urmează ca, imediat după o rectificare bugetară, care va avea loc în 30-31 octombrie, să facem o achiziție la un nou mijloc de intervenție pe șenile pentru zona schiabilă Straja”, a declarat George Resiga, șeful echipei Salvamont Straja.
Straja a devenit una dintre cele mai căutate stațiuni de munte din România și mii de turiști sunt așteptați în vacanța de iarnă, încă de la primii fulgi, în fiecare week-end, dar nu numai.
Aici sunt tabere de schi ce atrag sute de tineri, fie că vorbim despre cei ce vin în tabăra de nutriție, fie de cei care vin să învețe să schieze.
Diana Mitrache