Aproape 30 de oameni, majoritatea voluntari, asigură serviciul de salvare montană în Vestul Văii Jiului, la Salvamont Lupeni. De curând, s-au mutat într-un sediu nou, dotat corespunzător și unde fac mereu antrenamente și asigură permanența inclusiv acum, vara. Cu peste 600 de cazuri a crescut adresabilitatea la Salvamont, acum, după ce s-a încheiat sezonul de iarnă. Comparația este cu aceeași perioadă din anul trecut. Dar echipele Salvamont sunt în fiecare zi la datorie, acum și într-un sediu nou și dotat corespunzător.

„După proiectul european, care s-a finalizat de aproximativ două luni de zile, putem spune acum că avem un centru operațional modern. Acesta urmează a fi completat cu materialele tehnice necesare dispeceratului propriu, ca de altfel și cu echipamente specifice de salvare”, declară George Resiga, șeful Salvamont Straja.
Salvamontiștii spun că au acum tot ce era necesar pentru un dispecerat, atât de necesar într-o zonă de munte, în care ultima intervenție de amploare a avut loc duminică, atunci când, un grup de turiști s-a rătăcit pe munte, într-o ploaie torențială.
Investiția în noul sediu a fost realizată prin PNRR și a costat peste 1,8 milioane de lei.
„Înseamnă panouri solare, pompe de căldură, care ne creează autonomie din punct de vedere energetic. Ca și dotare, avem un snowmobil specializat pentru salvarea pe zona schiabilă, cu gheară. S-au pus în funcțiune utilajele de intervenție, care acum au șenile, în vederea intervenției pe zona schiabilă, pe perioada de iarnă. Iar pentru vară, s-au achiziționat roți și cauciucuri pentru mașini.. MUSCĂ Pe perioada de vară, aproximativ 4 luni de zile, când nu avem permanență în Straja sau retezat, atunci, echipa operativă este aici,. Preluăm solicitările și intervenim, inclusiv la solicitarea Serviciului Județean, cu acre suntem parteneri”, mai spune George Resiga, șeful Salvamont Straja
Dispeceratul Salvamont este în centrul municipiului Lupeni și aici salvatorii montani se antrenează zilnic. Fac pregătiri și tot de aici pleacă să salveze vieților celor ce sună, de pe munte, că au nevoie de ajutor.

Diana Mitrache