Salvamont Hunedoara a decis închiderea tuturor traseelor montane din judeţ. Totodată a fost suspendată şi eliberarea avizelor de siguranţă montană. Salvamontiştii hunedoreni au luat decizia ţinând cont de prevederile Ordonanţei Militare nr. 3/24.03.2020 privind măsurile de prevenire a răspândirii COVID-19, precum şi a H.G. 77/23.01.2003 privind instituirea unor măsuri pentru prevenirea accidentelor montane şi organizarea activităţii de salvare în munţi şi a Legii nr.402/31.10.2006 privind prevenirea accidentelor şi organizarea activităţii de salvare din mediul subteran speologic.
”Serviciul Public Judeţean Salvamont-Salvaspeo Hunedoara declară închise toate traseele montane din judeţ şi suspendarea eliberării oricăror avize de siguranţă montană. Salvamontiştii hunedoreni asigură permanenţa în caz de necesitate la cele două baze judeţene: Baza Salvamont Râuşor şi Baza Salvamont Alunii Negrii din Câmpu lui Neag. Totodată sunt pregătite echipe de intervenţie în aşteptare pentru orice eventualitate”, a anunţat Salvamont Hunedoara.
De altfel, ordonanţa militară numărul 3 prevede că ieşirile din casă se pot face doar în anumite condiţii. Astfel, orice ieşire neesenţială este interzisă pe perioada stării de urgenţă.
Cosmin BACIU