La Casa Studenteasca din Petrosani, a avut loc vernisajul expozitiei din cadrul Salonului National Studentesc de Arta Religioasa, aflat la a 30-a editie. Longevitatea acestei manifestari constituie prilej de mandrie pentru gazda, respectiv pentru directorul Lavinia Hulea.
Lucrarile expuse anul acesta au adus tehnici inedite, pe langa icoanele pe sticla, tehnici despre care a vorbit profesorul si artistul Robert Hummel. Este vorba de un gen de metaloplastie, de pictura pe hartie, lemn si piatra. Lucrarile au fost sfintite de preotul Octavian Patrascu, cel care nu a ratat nici o editie a Salonului National Studentesc de Arta Religioasa.
”Lucrul tau sa-l incepi cu Dumnezeu… Atunci cand pictorul se roaga cand lucreaza, tabloul sau lucrarea capata un caracter mistic, au dar sfant, le consacra in icoane” – a precizat preotul Patrascu, cel care a sfintit apa si a binecuvantat fiecare lucrare expusa.
Anul acesta au expus la Petrosani, Alexandra Cacovean – Liceul Hermes Petrosani, Loredana Crisan – Tg. Mures, studenti de la Casa de Cultura a Studentilor Cluj Napoca, de la Facultatea de Teologie Cluj Napoca, Casa de Cultura Ploiesti, Roxana Tabara, o familie intreaga – sot, sotie, fiu – Adrian, Antoneta si Andrei Alexandru Szuszer, Liviu Florin Tabrea si Cristian Ianza.
Inedite au fost icoanele pictate pe piatra de elevii claselor I-IV, de la Colegiul ”Mihai Eminescu”. Au expus Rares Pintea, Paul Trofin, Timeea Romanescu, Adriana Toma, Sabina Rascolean,Daniel Iancu, Miruna Jurj.
Expozitia este deschisa pana in data de 13 aprilie 2012, la Casa Studenteasca Petrosani.
Ileana Firtulescu