Angajații Complexului Energetic Valea Jiului primesc peste 300 de lei în plus la salarii, de la mijlocul lunii septembrie. Cei de la Sindicatul Muntele au negociat sumele, majorând indicatorii, ca să acopere scumpirile coșului zilnic.

Într-un comunicat remis presei, Sindicatul Muntele, condus de Darius Cîmpean, susține că:

„În urma discuțiilor dintre Sindicatul Muntele și administrația CEVJ, ce au avut loc în ultima perioada de timp, s -a stabilit valoarea coeficientului de corelare cu coșul minim și inflația, care trebuie aplicat conform Contractului Colectiv de Muncă, în vigoare la nivelul companiei. Astfel, începând cu data de 15 septembrie, fiecare salariat al CEVJ va beneficia de o creștere a salariului tarifar cu o suma de peste 300 de lei”, se arată în comunicatul semnat de Darius Cîmpean, președintele Sindicatului Muntele.

Sindicatul reprezentativ la nivelul Complexului Energetic Valea Jiului a început renegocierea Contractului Colectiv de Muncă și sindicaliștii spun că au în vedere ca oamenii să primească toate facilitățile de până acum.

Diana Mitrache