Luând exemplul de la mina Petrila, unde o mână de arhitecţi şi artistul Ion Barbu au salvat o serie de clădiri şi le redau acum locului sub o nouă formă, mai multe ONG-uri din Valea Jiului, grupate sub genericul Valea Jiului Implicată, cer acum sprijin autorităţilor din Valea Jiului.
Le cer o inventariere a clădirilor, a căilor ferate, a turnurilor de extracţie, pentru ca, pe viitor, acestea să redevină obiective importante ale locului. Asta, pentru că Europa încă are „treabă” pe aici. „Noi suntem încă relevanţi la nivel internaţional pentru că trece coridorul de marfă fix pe aici şi, atunci când sunt probleme în zona Severin –Herculane, pe aici trece coridorul de marfă care face legătură între zona nordică a continentului şi Vest, dar şi pe partea de est, coridorul VII de marfă. Aici mă refer doar la infrastructura feroviară, dar pe aici urmează să treacă şi conducta BRUA pe la Paroşeni, iar asta presupune o păstrare în viaţă a acestor structuri. Există clădiri reprezentative cărora trebuie să le respectăm statutul”, a spus arhitectul Mihai Danciu, membru al Asociaţiei Planeta Petrila.
Mai multe clădiri deja sunt demolate, aşa cum a fost cazul şi la Uricani, ori la Paroşeni, unde turnurile de extracţie a cărbunelui au fost puse la pământ, dar încă mai sunt obiective pe care ONG-urile le pot considera importante. „Patrimoniul industrial se referă la tot ceea ce apărut ca parte din industrializare. Ne referim la ansambluri minereşti. Ele, la un moment dat, ajung să se închidă, sau vorbim despre alte clădiri, cum sunt atelierele centrale, unde mai este încă o sală din perioada interbelică, unde s-a turnat Coloana lui Constantin Brâncuşi. Mai sunt zone spre Lupeni, Uricani, dar şi calea ferată, care, odată cu închiderea activităţii industriale se va închide şi ea. Şi noi dorim ca aceste lucruri să nu se piardă”, a mai explicat Mihai Danciu.
ONG-urile şi cei cu expertiză în domeniu, spun că solicită instituirea de către autorităţile din Valea Jiului a unui regim minim de protecţie pentru o listă de obiective, indiferent de natura proprietăţii acestora, cu scopul evaluării potenţialului de reconversie al acestora de către specialişti atestaţi, înaintea acordării autorizaţiilor de demolare sau modificare. De asemenea, solicităm cartarea şi studierea tuturor obiectivelor din Valea Jiului care fac parte din reţeaua patrimoniului industrial.
„Un studiu care să producă un inventar al tuturor acestor obiective care pot fi relevante şi, în momentul în care se iniţiază o procedură cu privire la acele clădiri, cum ar fi demolarea, extinderea, să se facă întâi o evaluare a potenţialului de reconversiei a acelei clădiri, aşa încât să poată fi pusă în valoare aşa cum trebuie”, a conchis arhitectul Danciu.
Scrisoarea celor de la Valea Jiului implicată a fost făcută public şi ONG-iştii se aşteaptă să aibe şi ecou în rândul autorităţilor locale, care să ia ca model Mina Petrila, care a devenit Exploatarea culturală, atrăgând sute de vizitatori de peste tot.
Diana Mitrache