Zeci de bãrbati au fost în febra examenelor, pentru cã, spun ei, vor sã devinã, sau chiar sã redevinã mineri. La sediul Prestserv, unde s-a tinut concursul, i-am gãsit la iesirea din examen. Unii au mai lucrat în minã si, dupã ce au plecat si au încercat si altceva, au gãsit de cuviintã sã se întoarcã. Cei mai multi mizeazã pe faptul cã lucreazã la stat, cã au un venit sigur si niciunul nu a pus în balantã conditiile grele din subteran, ori lipsa unui cadru sigur, acolo sub pãmânt.
„Examenul nu a fost nici greu, nici usor, a fost cum mã asteptam. Examenul psihologic a fost destul de simplu si întrebãrile pentru meseria pentru care am dat examen, erau destul de simple. Nu pot sã zic cã a fost foarte greu. Mã asteptam la scheme electrice, având în vedere cã am sustinut examenul pentru electricieni, dar a fost mai usor de atât, întrebãri evazive despre minerit si mineri. Am mai lucrat cam 9 ani jumate la minã. Încerc sã mã întorc, pentru cã se câstigã destul de bine, cunosc mineritul si e ok. Am lucrat si la frontal (n.r în abataj), dar si unde era mai usor. Acum….cum mi-o fi norocul”, a spus, la iesirea din examen, unul dintre candidatii la functia de electrician. ”Acceptabil a fost examenul. Nici greu nu a fost, nici usor. Am sustinut probele pentru meseria de electrician, cã mã pregãtesc. Cum sã zic, amândouã testele au fost grele. Asta e”, a spus un altul. Candidatii au avut de rezolvat o baterie de teste psihologice, iar, în functie de meseria pentru care au optat, au avut si o probã specificã. Complexul Energetic Hunedoara a demarat concursul pentru cã se cautã 16 electricieni, 14 posturi au fost scoase pentru cei care au calificarea de lãcãtus, 38 sunt pentru muncitori necalificati si acestia vor fi directionati spre EM Livezeni, iar 5 posturi sunt scoase pentru a ocupa deficitul de la Prestserv, acolo unde sunt salvatorii minieri, dar si pentru Electrocentrale Paroseni, la termocentralã, acolo unde se cautã un mecanic, pentru deservirea transportului pe calea feratã.
Diana Mitrache