O casă de schimb valutar din municipiul Deva s-a ales cu o pagubă de 5000 de lei după ce angajatele i-au dat unui localnic mai mulți bani decât ar fi trebuit. Omul s-a dus să schimbe 5000 de lire sterline în lei și a susținut că n-a mai numărat banii încasați în urma schimbului. Firma păgubită a depus o plângere penală împotriva sa și l-a acuzat că şi-a însușit pe nedrept suma de 5000 lei. ”Poliția Municipiului Deva a fost sesizată prin plângere (…)pentru săvârșirea infracțiunii de însușirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor. În fapt, din probatoriul administrat rezultă faptul că în data de 30.07.2020, ora 14:48, inculpatul și soția s-au deplasat la punctul de lucru al societăţii, pentru a schimba suma de 5000 lire în lei. Cursul de schimb valutar din ziua respectivă fiind de 5,2509 lei/1GBP, suma ce trebuia încasată de acesta în schimbul valutei oferite ar fi fost de 26254,50 lei. În actul de sesizare se susţine că în realitate, din eroare, angajatele societății i-ar fi înmânat acestuia suma de 31254,5 lei, cu 5000 lei mai mult. (…)Analizând declaraţiile date atât în cursul urmăririi penale (…) se observă existenţa doar a unei supoziţii că inculpatul este persoana care ar fi încasat în respectiva zi un surplus de 5000 lei, aceasta fiind fundamentată, în principal, pe faptul că acesta a schimbat în lei o sumă mare şi nu ar fi procedat la numărarea banilor încasaţi. Instanţa reţine că acesta nu avea această obligaţie, mai ales că bancnotele înmânate de către martore au fost numărate de către acestea şi, contrar susţinerilor celor două martore, nu poate fi identificat un comportament suspect din partea inculpatului. Totodată, din vizualizarea imaginilor puse la dispoziţie de partea civilă nu se poate stabili cu exactitate suma primită de către inculpat, neputând fi determinată suma introdusă în maşina de numărat bani, nefiind vizibilă din unghiul în care este amplasată camera de supraveghere, respectiv suma exactă care a fost numărată personal de către martore”, se arată în dosar. Judecătoria Deva l-a achitat pe bărbat de săvârşirea infracţiunii de însuşirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor.