6Doi tineri din Petrosani au intrat în atentia organelor de cercetare penalã dupã ce au agresat un brancardier din cadrul Spitalului de Urgentã, precum si un agent pazã.

În fapt, politistii de la Petrosani au fost sesizati duminicã dimineata, în jurul orei 4.00 de personalul  Spitalului de Urgentã Petrosani cu privire la faptul cã în urgenta spitalului se aflã douã  persoane  de sex masculin în stare de ebrietate, care se manifestã violent si care au agresat o parte din personalul se serviciu.

“La fata locului s-a deplasat de urgentã o echipã operativã care i-a identificat pe Cristian V., de 35 de ani  si pe IOAN C., de 27 de ani, ambii  din Petrosani, care se aflau în stare avansatã de ebrietate si care,  fãrã motive întemeiate, au lovit cu picioarele  usile de la Urgenta Petrosani provocând distrugeri. De asemenea, pânã la sosirea echipei de interventie,  cei doi au lovit un brancardier si agent pazã care au încercat sã intervinã”, declarã Bogdan Nitu, purtãtor de cuvânt al IPJ Hunedoara.

Politistii Biroului de Investigatii Criminale Petrosani le-au ]ntocmit dosare penale celor doi si îi cerceteazã sub aspectul comiterii  infractiunilor de ultraj contra bunelor moravuri, distrugere si lovire sau alte violente.

Marius MITRACHE