A fost rupere de nori în zona de est a Văii Jiului, pe partea dinspre Jieţ, la limita cu judeţul Vâlcea. Ploaia a căzut marţi cu o intensitate mare şi a tulburat puternic apele de munte.
Cei de la Apa Serv spun că situaţia a fost incredibil de periculoasă şi că apa a luat cu ea tone de mâl, însă, populaţia Văii Jiului nu a simţit nici măcar o secundă lipsa apei la robinet. Totul, datorită staţiei moderne de tratare a apei de pe Jieţ.
„A fost o rupere de nori. S-a rupt un baraj, undeva în amonte de staţia Jieţ, unde sunt 4 captări care duc apa în lacul Vidra. Au fost probleme la canalul colector şi am lucrat aproape 30 de ore cu reactivi, dar nu la o apă de ploaie şi la o apă ce a fost mai mult mâl. Inundaţia de acum 5 ani, practic e egală cu zero faţă de ce apă am avut noi marţi în Jieţ şi nimeni nu a simţit asta. Şi nici cheltuielile pe care le-am avut. Adică reactivi, energie electrică, monitorizare în oraş, suplimentare de monitorizare în cadrul staţiei”, A SPUS Cristian Ionică, manager SC Apa Serv Valea Jiului.
Staţia de la Jieţ este una modernă şi funcţionează la standarde excelente, dovadă fiind faptul că a putut face faţă şi unei astfel de situaţii extrem de dificil de gestionat, în situaţia unei staţii cu probleme. Ploile torenţiale, dar şi exploatările forestiere fac mereu probleme celor ce tratează apa ca să devină potabilă, iar vremea capricioasă a pus la grea încercare angajaţii  şi în această săptămână.
Diana Mitrache