Au fost ultimele competiții de schi din această iarnă, iar administratorii domeniilor schiabile de la noi spun că au declarat închis sezonul.
Asta s-a întâmplat la finalul săptămânii trecute.
Cei din Straja au declarat că „ sezonul 2022-2023 este închis începând cu data de 27.03.2023”. Așa că au îndemnat oamenii care au urcat măcar o dată la schi aici, să posteze acum forografii, ca să întocmească albumul acestei ierni. Iar printre cei care au postat au fost realizatorii TV Andi Moisescu, Răzvan Fodor, sau Pavel Bartoș, alături de
prietenii lor.
Și în Parâng a fost final de sezon. Și totul a culminat cu „Serbările Zăpezii”, organizate de Pro-Parang, pe pârtia A. De ultima tură de săniuș, jocuri
distractive și multă voie bună și distracție s-au bucurat toți cei care au ales, la finalul săptămânii trecute să urce aici.
Temperaturile nu sunt în creștere și este posibil ca la munte să mai ningă, dar, oficial, sezonul de schi și cel competițional a fost declarat închis și la Straja și în Parâng sau în Pasul Vîlcan.
Diana Mitrache
Foto Complex Montan Straja