Un tânãr de 22 de ani, care trãia, de pe o zi pe alta, a murit într-un mod cumplit, aruncându-se în gol, de la etajul 10 al blocului turn în care îsi gãsise un loc sã doarmã.
Apartamentul a luat foc, iar pompierii spun cã au ajuns chiar în momentul în care omul, care se tinea în mâini de marginea balustradei, s-a aruncat în gol. Asta, pentru cã flãcãrile deja cuprindeau si balconul si nimeni nu iesise sã îi dea o mânã de ajutor. Ce alegi? Sã arzi în flãcãri, sau sã te strivesti, aruncându-te de la etajul 10? A ales ultima variantã. Vorbim despre tânãrul care a fost vãzut de pompieri, chiar când îsi dãdea drumul de la etaj. A fost auzit de vecinii sãi, când striga dupã ajutor, iar acestia au si sunat la 112, însã, pompierii, care au ajuns în douã minute, nu au mai putut face nimic.
„La momentul sosirii echipajului, o persoanã se afla agãtatã de balustrada apartamentului. Efectiv, nu am mai putut face nimic pentru a-l salva, pentru cã s-a aruncat de la etaj. Colegii l-au prins chiar în momentul la care si-a dat drumul la mâini. Chiar nu se putea face nimic”, a spus Gheorghe Voicu, comandantul Detasamentului de Pompieri Petrosani.Incendiul s-a manifestat violent, iar bãrbatul, care locuia acolo din când în când, era un om al strãzii. Locuinta era plinã de materiale depozitate acolo, care s-au aprins de la o tigarã. Totul a luat foc într-o clipã, iar tânãrul de 22 de ani a ales sã se salveze pe balcon, însã, nu a mai putut sã se tinã si a cãzut în gol. Vecinii spun cã venea dupã lãsarea întunericului si cã nu e prima datã când a dat foc. De altfel, si pompierii au mai avut probleme cu el în trecut.
„Dormea acolo, a aprins o tigarã si asa a luat foc apartamentul. El a iesit pe scarã si a cerut ajutor, apoi a cãzut jos, desi striga dupã ajutor. A vãzut focul si a venit pe terasã. Apoi s-a prins si nu l-au mai tinut mâinile. Era, poate, bãut. Apartamentul nu era locuit. Puneam lacãtul si aurolaci din ãstia ca el veneau si locuiau acolo”, ne-a explicat Constantin Cãpritã, seful de bloc.
Tânãrul a vrut sã scape din calea flãcãrilor, pe care tot el le-a provocat din neglijentã, dar a pierit strivit de pãmântul din fata blocului. Nimeni nu a mai putut face nimic, iar pompierii s-au limitat la a stinge focul si au urcat cu furtunele pe scara blocului, pânã au reusit sã lichideze flacãra.
Trupul fãrã viatã al tânãrului a fost transportat la Serviciul de Medicinã legalã al Spitalului din Petrosani, unde legistii vor stabili cauza mortii.Vecinii spun cã au sunat la rudele tânãrului, care se aflã în alt oras, dar, din nefericire, sora sa nu a vrut sã afle despre accidentul în care acesta a murit.
Diana Mitrache