Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului a emis avizul oficial pentru Ruta Cultural Turistică „Legendă și piatră – ruta monumentelor medievale din Țara Hațegului”, un proiect elaborat de Consiliul Județean Hunedoara, prin Direcția Generală de Administrare Monumente și Promovare Turistică (DGAMPT) Hunedoara.

Această rută reprezintă un demers strategic major pentru promovarea turismului cultural durabil, punând în valoare un patrimoniu istoric de excepție și oferind vizitatorilor o incursiune autentică în spiritualitatea și cultura medievală a regiunii Țării Hațegului.

Monumente incluse în traseu:

Ruta cuprinde nouă monumente istorice de mare valoare, fiecare purtând amprenta vremurilor trecute:
•Schitul Colț
•Biserica ortodoxă „Pogorârea Sfântului Duh” – Ostrov
•Biserica ortodoxă „Pogorârea Sfântului Duh” – Peșteana
•Biserica ortodoxă „Sf. Nicolae” – Densuș
•Biserica ortodoxă „Sf. Gheorghe” – Sânpetru
•Biserica reformată – Sântămărie Orlea
•Biserica ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” – Strei
•Biserica ortodoxă „Sf. Gheorghe” – Streisângeorgiu
Aceste lăcașuri de cult și situri istorice alcătuiesc o rețea unică ce reflectă bogăția spirituală și diversitatea culturală a zonei.
Un proiect cu impact județean și național

Avizarea oficială a rutei confirmă valoarea națională a patrimoniului medieval din Țara Hațegului, dar și potențialul județului Hunedoara de a atrage turiști pasionați de istorie, arhitectură, spiritualitate și drumeții tematice.
Ruta se adresează:
•Iubitorilor de cultură și istorie
•Călătorilor care preferă destinații autentice
•Vizitatorilor care își planifică singuri traseele
•Operatorilor din turism care doresc să creeze pachete tematice
„Legendă și piatră” este mai mult decât o rută culturală – este o călătorie prin timp, prin pietre care vorbesc și legende care dau sens peisajului, o invitație de a (re)descoperi un colț de țară unde trecutul și prezentul se împletesc armonios.