Rugby D.N.S.(Liga a II-a) / ȘTIINȚA PETROȘANI A CUCERIT TITLUL DE CAMPIOANĂ A DIVIZIEI NAȚIONALE SENIORI!

Cu modestie, discret și în liniște, echipa Știința Petroșani încheie cu succes un an greu, reușind din nou performanța de a câștiga D.N.S., al doilea eșalon valoric al rugby-ului românesc, câștigând finala cu C.S.Năvodari.
Meciul a fost unul echilibrat – s-a disputat pe Stadionul „Olimpia” din București – , constând într-o singură manșă. Dobrogenii au început mai hotărâți, ratând prin M.Barbu transformarea unei lovituri de pedeapsă, însă vor avea 3-0 prin Codrin Bercu, valorificând o altă penalitate. Petroșenenii restabilesc egalitatea la 3-3 prin Răzvan Barbu, din nou, dobrogenii i-au conducerea, 6-3, prin același Mihai Barbu dar printr-un procedeu similar, penalitate transformată, autor Răzvan Barbu, Știința egalează la 6-6, acesta fiind și scorul pauzei.
—-
FINALA D.N.S. 2019-2020 / ȘTIINȚA PETROȘANI – C.S.NĂVODARI 13-12
● Știința Petroșani: Baraulea, D.Ivan, Olteanu, Tatu, Buturugă, I.Tudor, Ghiarasim, Morrison, G.Croitoru, R.Barbu, S.Munteanu, Bencea, Adr.Ilie, Ivanciu, Mihalachi.
Au mai jucat: Carvațchi, Vâlceanu, Cr.Zamfir, A.Barbu, Zarnea, Borș, Stuparu, Lupu.
● C.S.Năvodari: Zapan, Comănici, Cuprian, M.Croitoru, Petreanu, Cicer, Agicai, Niță, Agapie, M.Barbu, Stiopei, Papaiane, I.Nistor, Ciubotariu, Bercu.
Au mai jucat: Ed.Barbu, Răzv.Ivan, Al.Toader, Apetroaie, Săcărea, Tabus, Săvuț, Batcu.
—-
La reluare, C.S.Năvodari i-a conducerea cu 9-6 – penalitate transformată de Mihai Barbu, care va rata o lovitură de pedeapsă – , însă dobrogenii rămân în 14 jucători, după ce Ioniță Nistor este eliminat.
Știința, pe acest fond de superioritate numerică, insistă și i-a conducerea cu 13-9, eseu Cristi Zamfir, transformare Răzvan Borș. Campionii din ediția trecută, C.S.Năvodari, reduc handicapul la 12-13, printr-o transformare reușită de Codrin Bercu, dar totul se încheie aici.
Așadar, un nou succes, după primul realizat în sezonul 2008-2009, când Știința a câștigat barajul de promovare de la Brașov, 17-13 cu Sportul Studențesc București, cu generația lui E.Nagy, Deak, D.Ivan, Hanzi sau Skeverne. După ce în anul 2012 nu s-a prezentat la barajul de promovare, din motive  financiare. Știința ocupă primul loc în 2015, câștigând play-off-ul, dar din nou nu va putea lua startul în Superliga. După ce au pierdut în 2019 finala cu aceeași C.S.Năvodari (17-23), iată că Știința Petroșani revine cu această nouă generație, pregătită de Adrian Costache, cel care a părăsit această lume în plină desfășurare a competiției fără să fi putut cunoaște bucuria unui nou succes.
GENU TUTU