Regia Națională a Pădurilor – Romsilva vine în întâmpinarea spiritului sărbătorilor de iarnă prin punerea în vânzare a unui număr total de 18.547 de pomi de Crăciun, disponibili prin unitățile sale teritoriale.
Dintre aceștia, 13.902 sunt din specia brad, iar 4.645 sunt din specia molid sau alte rășinoase. Majoritatea provin din culturi specializate, dezvoltate în pepinierele silvice ale Romsilva, cu un aport mai redus din fondul forestier natural, unde densitatea regenerării este foarte mare.
În spiritul tradiției, Romsilva acordă prioritate cererilor venite din partea populației, comercializând pomii direct de la ocoalele silvice. Livrările către operatorii economici se vor face doar în limita excedentului. Prețurile, care se mențin la nivelul ultimilor ani, sunt atractive, și anume 15 lei pentru un pom de molid cu înălțimea de până la 1,3 metri; 35 de lei pentru un brad cu înălțimea cuprinsă între 2 și 3 metri.
Pomii de Crăciun sunt disponibili la sediile ocoalelor silvice, în special din zonele montane și deluroase. De asemenea, la cerere, pot fi achiziționați brazi cu rădăcina protejată sau la ghiveci, o opțiune ecologică pentru cei care doresc să-i replanteze. Totuși, această variantă presupune costuri suplimentare.
În cazul în care pomii sunt comercializați în piețe sau alte spații special amenajate, costurile legate de transport, manipulare și depozitare vor fi incluse în prețul final de vânzare.
Pentru informații suplimentare sau rezervări, cei interesați sunt încurajați să contacteze ocoalele silvice din apropiere.