R omânia a fost reprezentată la Sanremo de un grup de copii din Valea Jiului. Glasurile de argint, coordonate de Ileana Berchi, au fost singurii români din competiție. Piesa lor a fost una aplaudată, fiind depre pace, pe versurile unui compozitor tot de la noi, din Uricani,

Copiii din Valea Jiului, care cântă în grupul „Glasuri de argint” au încântat publicul spectator al celei de a 15-a ediție în finala Sanremo Junior. Au cântat un cântec despre pace.
„Suntem singura școală care a reprezentat România și pentru noi este cu atât mai important cu cât acolo au reprezentat Valea Jiului și este foarte frumos când prezentatorii ne-au prezentat. Melodia se numește „Fără război” și este o compoziție a lui Costel Șerban din Uricani”, a spus Cosmin Kis, directorul Clubului Copiilor din Valea Jiului.
După concurs, Ileana Berchi, coordonatoarea grupului „Glasuri de argint” a ținut să le transmită celor de acasă că participarea celor mici acolo a fost una aplaudată. „Să pui picoiorul pe scena teatrului Ariston din Sanremo este o mândrie. Au performat multe țări și, de departe, cei din Istambul au avut 5 sau 6 grupuri, extraordinare. Au fost câteva mesaje foarte bine puse în dans, în teatru, iar concursul este unul greu. Bătălia e grea, dar sperăm să fim premiați”, a spus, după concurs, Ileana Berchi.
Concursul a avut loc la teatrul Ariston din Sanremo, unde, pe scenă au urcat copii din toată lumea. Copiii din Valea Jiului au ajuns acolo, grație sponsorilor și a contribuției primăriilor din Petroșani, Vulcan, Petrila și Lupeni.
UPDATE>

Copiii din trupa „Glasuri de argint” din Valea Jiului au luat AUR la SanRemo:  Locul 1 la categoria 2 secțiunea D

Felicitări dragi copii, felicitări Glasuri de argint! Felicitări, d-nei profesor Berki Ileana!

Diana Mitrache