Teroare si jaf la drumul mare pentru pasagerii unui autocar care se intorceau duminica in tara. Cativa indivizi, care erau pe mana cu soferii autocarului, dupa cum spun martorii, au pretins sume mari de bani de la calatori, sub pretextul ca au pierdut la alba neagra, desi ei nu au jucat.
O femeie din Petrosani care acum locuieste in Austria, calatorea cu autocarul firmei Eurolines, care circula pe ruta Grenoble – Bucuresti. Ea s-a urcat in masina din Innsbruck, iar in Ungaria a fost pagubita de 100 de euro. Indivizii au jefuit-o pur si simplu, pentru a o lasa in pace. “Acest autocar venea din Grenoble si era incarcat full cu o gramada de pasageri. Am fost parcati undeva pe teritoriul Ungariei, dupa Budapesta, intr-un mic refugiu, neprotejat si neiluminat, in plina pustietate, iar la distanta de 4 metri de autocar era o toaleta. Au venit 9 indivizi cu alba neagra, foarte masivi, care pur si simplu din geanta unei calatoare de 18 ani,
i-au smuls tot venitul ei cu care a venit, in jur de 2000 si ceva de franci. Ea s-a luptat sa-i ia inapoi, dar nimeni nu a luat nicio atitudine. Eram pe teritoriul unguresc, iar soferii nici macar nu au avut bunul simt sa porneasca motorul in semn de alerta ca pleaca de pe loc. Disperata, fata nu a avut ce sa faca, a fost impinsa, a fost agresata, dar indivizii au plecat cu nonsalanta. Ajungem in Timisoara Est, coboram din autocar pentru inca o pauza, eram dupa vreo 16 ore de calatorie si eram cu totii obositi. Aici, au venit cam jumatate din indivizii care au fost si in Ungaria si au inceput un fel de joc oribil langa autocar. La una dintre fete i s-a luat vreo 500 de euro. Trei sau patru indivizi spuneau ca sunt pasageri in autocar, iar soferii stateau pur si simplu pasivi in usa autocarului si se uitau la tot spectacolul. Eu am luat atitudine si am zis “ Haideti sa plecam de pe loc daca suntem agresati asa, in plina strada” . In momentul in care am rostit aceste cuvinte, m-au inconjurat cinci indivizi foarte masivi si mi-au spus “ Marca”. Eu am spus atunci ca nu joc si ca nu am niciun chef de joaca, sunt la doi centimetri de usa autocarului si vreau sa ma urc in el. Ei : Da-ne banii, da-ne banii! . In momentul acela am simtit o mare frica si mi-a fost teama pentru toti banii pe care ii aveam la mine si efectiv am scos usor un colt de la 100 de euro, pentru ca atata aveam in fata la portofel, ei mi i-au tras si smulgandu-mi banii, au facut un pic de loc si am reusit sa ma strecor in autocar. Oamenii strigau Haideti sa plecam! Anuntati Politia! ”, ne-a declarat Gabriela Oprea, o calatoare pagubita.
Aceeasi parere o au si alti calatori din autocarul cu pricina, care spun ca de-abia au putut reactiona de frica. “Soferii nu au luat nicio atitudine! Apoi am intrat in tara si in Timisoara s-a intamplat din nou. Parca am fost dusi acolo unde trebuia sa fim dusi. Unei doamne i-au fost smulsi efectiv 100 de euro din mana, desi statea la usa autocarului. Deci, niste lucruri incredibile. Dupa toate astea, m-am ridicat in picioare pentru ca am fost scandalizata si am spus soferilor: Domnilor, pai stati asa, nu se poate! Haideti sa ramanem sa chemam Politia. Soferii au spus atunci: Noi nu ne bagam in asa ceva, pe noi nu ne intereseaza, sunt oameni care vor sa ajunga acasa, noi plecam!”, a spus Ileana Stefanovic, o alta pasagera a autocarului, martora.
Ajunsi in localitatile de domiciliu, oamenii nu prea au mai avut ce face, chiar daca au fost la Politie. “Mie mi se pare totusi un drept primordial al omului, acela de a fi protejat. Am simtit o teama acuta, o teama de varf. La sesizarea 112 mi s-a spus ce mi s-a spus, sa cobor din autocar, am venit de dimineata in orasul meu de resedinta, la Politie si aici mi s-a spus ca aceasta reclamatie pe care am facut-o telefonic, este inregistrata. Nu s-a luat nicio atitudine, dar de fapt a fost inregistrata. Si, am incercat sa sun pe numarul acela Hot line la Protectia Consumatorului, dar nu mi se raspunde. Am sunat la firma, la Eurolines si am sesizat ce s-a intamplat si am spus ca sunt foarte nemultumita si nu numai eu, si mi s-a spus sa depun o reclamatie banala, probabil, la agentia locala, care se va transmite, cine stie, poate anul viitor la sediul firmei”, a mai spus Gabriela Oprea, femeia din Petrosani, pagubita de 100 de euro.
Reprezentantii firmei Eurolines au fost contactati pentru a raspunde acuzatiilor de complicitate pe care pasagerii le aduc soferilor. “Nu comentam nimic, pentru ca la sediul nostru, pana la ora actuala nu avem nicio reclamatie. In momentul in care un pasager are ceva de reclamat, se poate duce la orice agentie Eurolines, face o reclamatie scrisa , primeste un numar de inregistrare si in decurs de 30 de zile lucratoare va primi din partea noastra un raspuns oficial la cele sesizate. In decursul acestor 30 de zile, noi investigam, verificam, luam declaratii si oferim un raspuns”, a transmis Alina Vasile din cadrul Departamentul Relatii Clienti – Reclamatii Eurolines.
Cronica Vaii Jiului a stat de vorba si cu alti martori si pagubiti, insa acestia nu au vrut sa se exprime public, considerand ca viata lor poate fi pusa in pericol.
Luiza Andronache