S eminarul, găzduit joi, 5 mai, de INSEMEX Petroșani, organizat de Universitatea Politehnica Timisoara, prezintă suportul tehnic și recomandările practice elaborate în cadrul Proiectului European, Failnomore, manualul de proiectare, precum și mai multe exemple de calcul.
Participarea Universitatii Politehnica Timisoara în cadrul proiectului Failnomore constă și în valorizarea rezultatelor obținute în colaborare cu institutul nostru, prin proiectele finanțate UEFISCDI, respectiv SAFE-WALL 2020-2022, FRAMEBLAST 2017-2018 și CODEC 2012-2016.
Proiectarea clădirilor pentru acțiuni accidentale identificate și neidentificate și reducerea riscului de colaps progresiv la structuri în cadre din oțel, dar și la cele din compuse oțel – beton în cazul producerii unor acțiuni accidentale, sunt doar două dintre principalele tematici ce urmează a fi discutate în cadrul evenimentului.
În ultimii ani s-au desfășurat #cercetări ample pentru creșterea robusteții și reducerea riscului de colaps progresiv, acest lucru permițând dezvoltarea unor metode de proiectare de diferite niveluri de complexitate, dintre care unele vor fi incluse în versiunile revizuite ale normelor de proiectare #EuroCode.
Evenimentul poate fi, de asemenea, urmărit și online prin intermediul platformei Zoom, participarea este gratuită, iar pentru a vă înscrie, precum și pentru a afla mai multe informații despre acesta, accesați https://www.ct.upt.ro/centre/cemsig/failnomore/
Reprezentând una dintre cele mai performante instituții care efectuează cercetări în domeniul securității și sănătății în muncă pentru medii potențial explozive și toxice,
INSEMEX Petroșani a participat de-a lungul timpului la saloane de #invenții și inovații, fiind premiat cu numeroase medalii de aur, argint și bronz, toate aceste aspecte aducând #institutului, nu doar recunoașterea la nivel regional sau național, ci și la nivel internațional.