Roboți umanoizi, ori care seamănă și au rolul unui animal de companie. Mâini care îi pot ajuta pe cei care și-au pierdut dexteritatea, ori roboți care pot fi trimiși în zone de conflict, că tot avem astfel de situații la graniță. Acestea sunt doar câteva invenții puse în practică la Universitatea din Petroșani, unde
deja există realizate
și prototipuri de mașini electrice.

În laborator, am găsit un robot umanoid, nu mai mare decât un copil, creat special pentru a deveni companion. Acum i se dezvoltă inteligența și va putea să răspundă mai multor întrebări, așa cum face acum Inteligența Artificială, urmând să devină un bun prieten umanoid. Și am aflat că il cheamă Ionuț și are un metru și 20 de cm.
„Pe viitor, ne gândim să îl facem să își miște fiecare membru al corpului, să poată inetracționa cu lumea și, probabil, să îi implementăm un algoritm de inteligență artificială, care să poată gândi orice acțiune pe care o face”,
ne-a spus ing. Emanuel Muntean, drd anul I la Ingineria Sistemelor, cel care lucrează la desăvârșirea acestui robot umanoid.
Dar tot aici, pe princi-piul pe care funcționează aspiratoarele inteligente
circulare, masteranzii de la Petroșani au gândit un
sistem similar care poate ajunge pe bordul unei mașini și va scana întreg perimetrul. Sistemul este de mare folos în cazul mașinilor autonome, puse pe pilot automat.
„Bordul unui vehicul electric este realizat de studenții noștri de la
specializarea Calculatoare. Putem prelua date tehice ale motorului, iar ca funcționalitate deosebită este aceea că va utiliza un senzor pentru a crea harta drumului parcurs de vehiculul electric, ca să obținem apoi un vehicul electrci autonom”, ne-a explicat ing. Cosmin Rus, asistent la Departamentul De automatică și Calculatoare.
Dar tot aici am găsit și un robot creat de masteranzi, care poate fi oricând un câine de companie, pentru oamenii cu probleme de vedere, sau care sunt
alergici la părul animalului. Câinele-robot știe câteva comenzi și, pe viitor, va putea însoți chiar omul, avertizându-l în privința obstacolelor.
„Este un robot de tip patruped, dezvoltat cu un student la licență d ela Calculatoar,e anul IV. Este un robor proiectat și reali­zat pe o imprimantă 3D, din materiale prietenoase cu mediul și care are 24 de servomotoare și poate fi un bun companion, ori pentru oameni elrgici la animale. Poate fi utilizat și în cazul unor dezastre naturale, pentru salvarea de vieți omenești, fiind controlalt prin internet, de la distanță, operatorul fiind într-o zonă sigură”, susține ing. Sebastian Roșca, drd Ingineria Sistemelor, care ne-a și făcut demonstrații și câinele știa să se așeze, sau să se deplaseze, la comandă.
Și, dacă tot vorbim de oameni care să fie ajutați, studenții de aici au gândit și un sistem ce poate înlocui cu succes o mână ce își pierde abilitățile.
„Se montează pe mână. Îl prindem de corpul
omului, iar elementele se fixează pe mână și cu ajutor unor potențiometre, încercăm să îi captăm mișcarea brațului, pentru a transmite mișcările fie unui braț de robot, fie unui alt exoschelet, care pote fi unul de reabilitare medicală, dacă o persoană a avut un accident și nu mai poate mișca mâna. El poate fi montat pe mâna lui, sau pe a alutcuiva și mișcă mâna. Brațul bolnav poate mișca în oglindă”, a spus ing Marius Leonard Olaru, drd Ingineria Sistemelor.
Iar dacă vorbim de zone de conflict, inginerii de la Petroșani au proiectat și un sistem ce poate arunca proiectile.
„Este un robot mobil de jucărie ce poate face câteva mișcări și are turelă ca un tanc, că tot suntem în era războaielor. Se poate încărca cu muniție și urmează să îi montăm
ulterior un dispozitiv care să ridice turela și o cameră cu intelință artificială”, susține ing Marius Leonard Olaru.
Și invențiile pe care le dezvoltă doctoranzii aici vizează chiar mașinile elctrice. Sunt două
prototipuri în garajul universității, ambele acționate electric, mașinile elșctrice fiind defapt viitorul.
Diana Mitrache