Compania Euro Sun Mining a depus spre aprobare planul urbanistic zonal (PUZ) pentru exploatarea aurului din Valea Rovina, după ce a obținut avizul de oportunitate de la Consiliul Județean Hunedoara.
Zona este considerată una dintre cele mai bogate zăcăminte din EuropaValoarea resurselor comerciale de la Rovina era estimată la 3,6 miliarde dolari pentru aur și 1,7 miliarde dolari pentru cupru, în 2015, când Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM) a acordat licenţa.
Rovina se află în județul Hunedoara, la 7 kilometri de Brad, și la aproximativ 40 de kilometri de Deva. Zona face parte din „Patrulaterul aurului” din Apuseni, de unde de-a
lungul anilor, s-au extras
aproximativ 55 de milioane de uncii de aur, echivalentul a circa 1.770 tone de aur, începând din vremea imperiului roman.
Compania Euro Sun Mining a dat asigurări că nu va folosi procedee bazate pe cianură, că exploatarea nu va duce la acumulări de steril umed și că va replanta pădure tânără pe suprafața afectată.
Monika BACIU