Mii de oameni au rãmas luni, încã de dimineatã, fãrã apã la robinete, din cauza topirii zãpezilor. Tone de deseuri din pãduri au ajuns în statiile de tratare Taia si Jiet, iar alimentarea cu apã potabilã a fost efectiv întreruptã, ore în sir, pânã ce parametrii au putut intra în normalitate.
„Din 8 martie avem mari probleme, atât la statia Taia, cât si la Jiet. Statia Jiet a avut peste 50 de ore de lucru cu reactivi si nu a fost opritã. În schimb, statia Taia, din cauza capacitãtilor de tratare, am avut-o opritã mai mult de 24 de ore. Suntem obligati sã face restrictii la nivelul orasului Petrila si în Petrosani Nord”, a declarat Cristian Ionicã, manager SC Apa Serv Valea Jiului. Locuitorii din Petrosani au rãmas fãrã apã timp de 10 ore si restrictiile au fost anuntate pânã târziu în noapte, în timp ce populatia din Petrila a primit ceva mai repede apã. Asta, pentru cã doar statia de la Jiet este una modernã, în timp ce statia de la Taia abia acum intrã în programul de reabilitare.
„Singura sursã cu care putem alimenta cele douã orase, este statia Jiet. Turbiditãtile sunt mai ridicate pe Taia, decât pe Jiet, dar noi sperãm cã nu aparã ceva neprevãzut, ca sã oprim statia Jiet. Din experienta noastrã de 4 ani, acesta nu a fost opritã deloc din cauza turbiditãtii”, a mai adãugat managerul Apa Serv. Statiile au mers cu tone de reactivi, iar în fluxul tehnologic al preparãrii apei a fost introdusã o nouã retetã de tratare a apei. Toate au dus la costuri suplimentare pentru cei de la Apa Serv.
„Ca si costuri, nu pot sã vã spun cât am cheltuit acum, dar folosim mai multã energie electricã pentru spãlarea filtrelor, folosim reactivi de coagulare, instalatii suplimentare pe care le folosim doar în situatia în care sunt necesari reactivii”, a precizat Ionicã. Populatia, scolile, institutiile care folosesc apa, toate au fost avertizate, iar situatia se poate repeta oricând, pentru cã încãlzirea vremii, topeste zãpada si ploile antreneazã tone de deseuri ce înfundã sistemele de filtrare.
„Avem peste 800 de sms-uri trimise pe strãzi, ca sã anuntãm întreruperea. Sunt puncte nevralgice precum scolile, fabricile de pâine Credeam cã o sã depãsim momentul, dar nu a fost asa”, a mai adãugat managerul Apa Serv. Restrictiile, unele fãrã precedent în acest an, au fost impuse de cresterea nivelului de depuneri din apã si pânã ce apa nu a fost în parametrii normali, nimeni nu a primit apã la robinet.
Diana Mitrache