Legea este prea blândã cu minorii care se dedau la tâlhãrii, furturi si alte genuri de hotii, iar primarul din Lupeni spune cã va ridica aceastã problemã la forumul municipiilor din România.
Asta, dupã ce, personal, s-a confruntat cu câteva situatii în care legea s-a dovedit absolut permisivã pentru astfel de copii, obisnuiti sã încalce legea, cã oricum nu li se întâmplã nimic. „Unui copil, cu vârsta între 12 si 16 ani, nu prea are ce i se întâmpla, dacã face un furt minor, iar apoi riscã sã facã nenorociri si mai mari. Avem copii de acest gen, care au la activ peste 1.000 de furturi, cãrora nu li se întâmplã nimic. O sã încercãm sã propunem modificarea din punct de vedere legislativ, aceastã lege”, a spus Lucian Resmeritã, primarul municipiului Lupeni.
Primarul din Lupeni spune cã are mari probleme cu astfel de tineri pusi pe furturi si spargeri si nu o datã au terorizat lumea, minori de acest fel. O fac pentru cã legea nu îi atinge, nici pe ei, nici pe pãrintii lor.
„A fost o doamnã la mine si mi-a spus cã s-a trezit cu doi minori în casã, la Petrosani. Cei doi erau copii din Lupeni. La Politie, oamenii legii au cam dat din umeri, cã nu au ce sã le facã. Legea nu le permite prea mult si atunci cred cã a venit momentul sã îmbunãtãtim legislatia, pentru a le face ceva. Dacã nu lor, pãrintilor lor”, a mai adãugat Lucian Resmeritã, primarul municipiului Lupeni.
Mai multi reprezentanti ai unor institutii de învãtãmânt sau chiar societãti comerciale s-au plâns de faptul cã o minorã, cunoscutã ca fiind din Lupeni, a cercetat zonele în cauzã si chiar a reusit sã sustragã bunuri în bani sau telefoane mobile.
Mai mult, în cursul zilei de luni, politistii Biroului Investigatii Criminale din Deva au luat mãsura preventivã a retinerii, pe o duratã de 24 de ore, fatã de o minorã în vârstã de 16 ani, din  municipiul Lupeni, cercetatã sub aspectul comiterii infractiunii de furt calificat.
“În urma cercetãrilor, politistii au stabilit cã, în cursul zilei 06.06.2018, minora, profitând de neatentia personalului de serviciu, a sustras un portofel din vestiarul receptiei unui hotel din municipiul Deva, iar din zona receptiei, a sustras douã telefoane mobile. Politistii au mai stabilit cã minora a pãtruns, prin escaladarea geamului, în incinta unei societãti comerciale cu punct de lucru în municipiul Deva, de unde a sustras un laptop si douã telefoane mobile. Minora în cauzã a fost introdusã în Centrul de Retinere si Arestare Preventivã din cadrul Politiei Municipiului Deva, urmând sã fie prezentatã magistratilor, în vederea luãrii mãsurilor legale”, a declarat Bogdan Nitu, purtãtorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. La finele acestei sãptãmâni, primarii din toate municipiile din România se întâlnesc pentru a discuta aceastã problemã si Lucian Resmeritã spune cã va ridica aceastã problemã si va cãuta o solutie comunã.
Diana Mitrache