Reorganizarea Complexului Energetic Hunedoara, aflat acum în insolvență, a fost din nou amânată Cel mai devreme se poate vorbi despre o revigorare în primăvară. Tabelul de creanțe a fost iar contestat.
Definitivarea tabelului de creanțe trebuia să fie făcută azi (21 ianuarie 2021), doar că socotelile judecătorilor au fost încurcate de o nouă contestație apărută în ultimul moment. Administratorul special de la CEH spune că o veste mai proastă nu era posibilă și că ziua de 21 ianuarie putea fi una istoricî. Așa, mai așteaptă până în primăvară. „Am aflat că s-a dat un nou termen, de data asta, pentru 4 martie. E un termen destul de lung și care ne strică un pic planurile, pentru că speram să prezentăm mai repede planul de reorganizare. Știți să legea spune că planul de reorganizare se poate prezenta în 30 de zile de la definitivarea tabelului de creanțe. Din păcate, acum trebuie să așteptăm 4 martie. Am înțeles că a fost o intervenție din partea unei societăți în dosar, deși până miercuri nu era nimic”, a spus Cristian Roșu, administrator special la CEH.
La momentul preluării în insolvență a CEH, societatea avea datorii de 7 miliarde de lei, cu tot cu penalități. Complexul are aproximativ 4.150 de angajați, dintre care 1.000 sunt angajați la cele două termocentrale, adică aproximativ 700 la Mintia și alți 300 la Paroșeni, iar planul de reorganizare ar viza despărțirea de Mintia, care ar putea fi preluată de Consiliul Județean Hunedoara.
Administratorul special și cel judiciar au un plan stabilit, însă, acesta nu poate fi aplicat, până la definitivarea tabelului de creanțe, iar instanța a stabilit, la termenul din 21 ianuarie 2021, să amâne din nou cererea.
Diana Mitrache