U n sobor de preoți, mai mulți cântăreți de muzică populară și Pera Bulz, cel care a fost numit de unesco Tezaur Uman Viu în Hunedoar au oferit un regal muzical, pe versurile și muzica Imnului Național. Manifestarea a avut loc în deschiderea ședinței Consiliului Județean Hunedoara, chiar de Ziua Imnului Național.
„Deșteaptă-te, române!” a răsunat în inimile tuturor celor care, în 29 iulie 2022,
s-au adunat în ședința Consiliului Județean Hunedoara. Au interpretat Imnul un grup de preoți ce fac parte din Corul „Sacerdotes” de la Catedrala Episcopală din Deva, dar și membri ai Grupului vocal bărbătesc „Voievozii Munților” din comuna Vâlcele, județul Covasna, care au cântat alături de hunedoreanul Cirprian Roma „Este o zi specială pentru noi, o zi care trezește în sufletele noastre patriotism și ne impune respectarea tuturor persoanelor de alte naționalități ca ele să aibă aceleași drepturi în România și, de ce nu, trezește în noi iubirea de țară. Să nu uităm niciodată de cei care s-au
jertfit pentru noi”, a declarat Laurențiu Nistor președintele CJH.
Ziua Imnului Naţional al României a fost instituită în anul 1998, dar încă din 1848, „Deșteaptă-te, române!” a fost cântat ca urmare a fiecărui conflict care s-a produs în România, cu scopul de a oferi cetățenilor încredere și curaj în momentele cruciale.
Versurile imnului îi aparțin lui Andrei Mureşanu, iar melodia este compusă de Anton Pann.
Diana Mitrache