Zeci de credinciosi au indurat ploaia mocaneasca si au venit, in duminica pastelui la Prilsop in judetul Hunedoara. Locul, unul incarcat de un magnetism puternic, s-a dovedit ideal pentru o zi in care crestinii se indreapta spre Dumnezeu cu rugaciune.
Unul dintre cele mai cautate locuri de pelerinaj pentru crestini este, in judetul Hunedoara, manastirea prislop. Aici, zeci de credinciosi participa cu smerenie la savârsirea slujbei de Pasti, intr-un loc in care timpul parca a incetat sa mai treaca. Marturie sta padurea de brazi, care inconjoara mormântului Sfântului din Ardeal, Arsenie Boca. Aici este locul in care credinciosii se simt mai aproape de Dumnezeu si, intr-o feerie de flori multicolore proaspete, indemnul la rugaciune le inalta sufletele.
“Nu puteam sa gasesc un alt loc decât aici. Acum, de pasti, e locul ideal pentru un scurt popas religios. E aproape de casa si ne umple sufletul cu bucurie”, spune o femeie care a venit sa se roage la mormântul lui Arsenie Boca. “Suntem veniti tocmai din Constanta, dar e foarte frumos aici. Vin pentru prima data si ma simt impresionata de acest loc, chiar daca a plouat si am stat putin”, spune o alta doamna.
Linistea razbate de pretutindeni si marturie a binefacerii credintei stau mormintele maicutelor care au trait in rugaciune si smerenie la aceasta manastire, in general peste 90 de ani.
“Ce m-a impresionat aici e grota sapata in munte de parintele Arsenie Boca si faptul ca acest om a fost un sfânt, iar dovada cea mai graitoare e faptul ca mormântul sau e mereu acoperit de sute de flori proaspete. E o minune, pe care inca o traim cu totii, aici, in munte”, spune un tânar venit la manastirea Prislop sa se roage.
Situata in apropiere de Hateg, la capatul unui drum anevoios care serpuieste printre Dealurile Silvasului, despre mânastirea ridicata in secolul al XIV-lea se spune ca adaposteste icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului. Manastirea Prislop din Tara Hategului este, de Paste, unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj din Transilvania. In decursul existentei sale de peste sase veacuri, manastirea a indeplinit un rol cultural semnificativ in viata românilor transilvaneni.
Manastirea Prislop este cunoscuta si sub numele de “Silvas”, dupa satul Silvasu de Sus, atestat pentru prima data in documente in anul 1360.
La 200 de metri de actuala biserica se afla locul numit “La Manastirea Batrana”, dovada existentei acolo a unei manastiri mai vechi, din lemn.
Parintele Arsenie Boca, a fost torturat si “vânat” de catre securitate pâna la sfârsitul vietii si este considerat a fi al treilea ctitor al actualei manastiri deoarece, in toti anii in care a stat aici (41 de ani), a pictat fresce si icoane deosebit de valoroase astazi, a reorganizat viata de obste si a redat manastirii stralucirea si frumusetea de care se bucura astazi mii de credinciosi veniti chiar si de peste hotare.
Diana Mitrache