Miercuri fost raportat un număr record de cazuri de îmbolnăvire cu noul coronvirus în județul Hunedoara. Sunt 70 de cazuri, iar la azilul din Petroșani sunt nu mai puțin de 42 de bolnavi, mulți deja internați în spitale.
Potrivit rapoartelor oficiale le DSP Hunedoara, de marți și până miercuri au fost raportate nu mai puțin de 70 de cazuri. Este o transmisie comunitară, spun inspectorii sanitari și, potrivit directorului DSP Hunedoara, Sebastian Mezei, cei mai mulți vin din Valea Jiului.
Aici, la un azil de bătrâni, cel din Cartierul Aeroport, sunt acum 75 de bolnavi, 42 fiind pozitivați în ultimele 24 de ore.
Oamenii au între 70 și 92 de ani, iar unul deja se află pe ATI din cauza stării de sănătate. Un altul a făcut stop cardio-respirator în ambulanță, dar a fost stabilizat și este internat. În total, dintre cei 75 de bătrâni, doar 3 ar avea forme mai grave, restul fiind cu afecțiuni mai puțin severe.
Nu putem vorbi decât depre o trnmisie comunitară extinsă, așa cum u firmt speciliștii.
Potrivit datelor oficilale, în ultimele 24 de ore au fost confirmate nu mai puțin de 70 de czuri noi în județul Hunedara. Și asta, în condițiile în care și la nivel național au fost punctate noi recorduri.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.158 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Diana Mitrache