Individul din municipiul Lupeni a fost condamnat zilele trecute la cinci ani și jumătate de închisoare cu executare pentru violență în familie, amenințare ori violare de domiciliu. Acesta și-a atacat anul trecut soția cu un cuțit și a desfigurat-o, supărat că femeia l-a părăsit și s-a mutat în zona Devei. Potrivit anchetatorilor, recidvistul a aflat unde locuiește, a intrat peste ea în casă și a atacat-o cu cuțitul în timp ce dormea. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva l-au acuzat pe bărbat de violență în familie. ”Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracţiunilor de violenţă în familie, violare de domiciliu şi ameninţare (3 acte materiale). În actul de sesizare s-a reţinut în sarcina inculpatului că, în data de 31.03.2024, în jurul orei 16:15, înarmat cu un cuţit, a pătruns fără drept în locuinţa soţiei sale, fără consimţământul persoanei vătămate de care era despărţit în fapt, context în care i-a aplicat acesteia câte o lovitură cu lama obiectului tăietor-înţepător în zona feţei, în partea stângă şi în zona antebraţului stâng, leziunile traumatice suferite necesitând pentru vindecare un număr de 12-14 zile de îngrijiri medicale astfel cum rezultă din raportul de expertiză medico-legală. În contextul stării conflictuale existente, după comiterea actelor de agresiune împotriva soţiei sale, în cursul zilei de 31.03.2024, respectiv în data de 01.04.2024, în jurul orei 00:30, inculpatul a proferat ameninţări cu moartea şi cu exercitarea de acte de violenţă împotriva persoanei vătămate şi a copiilor săi, atât în mod direct prin transmiterea unor mesaje audio prin intermediul reţelei de socializare “whatsapp”, cât şi prin persoane interpuse, fapt ce i-a cauzat victimei o puternică stare de temere”, se arată în dosar. Sentința pronunțată de Judecătoria Deva a rămas definitivă, iar individul din Lupenui a ajuns în Penitenciarul Aiud.
foto ilustrativa