Mircea Bobora, presedintele CJ Hunedoara recunoaste cã drumurile propuse spre reabilitare s-au ales într-o întâlnire politicã a Partidului Social Democrat. Proiectul de hotãrâre privind aprobarea notelor conceptuale si temelor de proiectare pentru ”Reabilitare drumuri judetene pentru dezvoltarea infrastructurii turistice si promovarea patrimoniului economic si cultural al Judetului Hunedoara” aprobat de consilierii judeteni “ a prins contur printr-o analizã care s-a fãcut la noi, în zona politicã a Partidului Social Democrat”, asa cum subliniazã presedintele Consiliului Judetean Hunedoara, Mircea Bobora.
Proiectul a stârnit controverse în cadrul sedintei de consiliu judetean. Liberalii au subliniat cã multe drumuri din judet nu sunt cuprinse în acest proiect de hotãrâre.
“Este un proiect ambitios, lãudabil, dar – din punctul nostru de vedere – este insuficient,  având în vedere cã, asa cum rezultã încã din titlu, proiectul se referã la dezvoltarea infrastructurii de turism si promovarea patrimoniului economic si cultural. Si spunem noi, în completare, al judetului Hunedoara. Discutând despre judetul Hunedoara, nu trebuie sã ne limitãm doar la interesele de ordin politic, tinând cont de o anumitã culoare a primarului unei comunitãti sau alteia, ci trebuie sã ne gândim cu adevãrat la interesul întregului judet. Cu atât mai mult cu cât discutãm despre o dezvoltare unitarã a infrastructurii turistice si cu atât mai mult cu cât stim cu totii cã în ultimii doi-trei ani bugetul alocat întretinerii drumurilor judetene si comunale rãmâne în întregime la dispozitia consiliului judetean, nemaifiind transmise alocãri bugetare si cãtre unitãtile administrativ-teritoriale. Având în vedere aceste considerente, propunem completarea articolului 1 cu încã câteva pozitii, care sã cuprindã cu adevãrat întreg judetul si nu doar o anumitã zonã a acestuia. Drumurile judetene propuse de noi pentru a fi cuprinse în art.1 sunt: – DJ 741 Bucuresci-Balsa; – DJ 707 Vata de Sus – limitã judet Arad; – DJ 687 Ghelari-Poienita Voinii-Cerbãl-Poiana Rãchitele, un drum pe care, în urmã cu câteva zile, l-am parcurs împreunã, domnule presedinte, si niciunuia dintre noi nu cred cã ne-a convenit sau ne-a plãcut praful care s-a ridicat în urma noastrã si s-a asezat pe hainele si pe masinile noastre; – DJ 709F pentru  infrastructurã turisticã, de la telescaun cãtre Cabana rusu, care necesitã o modernizare mai amplã si amenajarea a trei sau poate chiar patru benzi de circulatie; – si nu în ultimul rând, pentru dezvoltarea economicã, a judetului, DJ 660A Cîmpu lui Neag-Valea de Pesti, având în vedere cã primarii din zonã ne comunicã interesul constant si mãrit al unor investitori pentru a veni si a-si derula afacerile în zonã, dar lispa infrastructurii îi determinã sã amâne sau poate chiar sã renunte. Din aceste considerente, am dori ca art.1 sã fie completat cu cele cinci pozitii si atunci vom putea discuta cu adevãrat despre dezvoltarea unitarã a infrastructurii în judetul Hunedoara si nu într-o singurã zonã a acestuia”,  a spus consilierul judetean PNL, Florian Toma.
Presedintele Consiliului Judetean Hunedoara, Mircea Bobora a spus cã executivul a fost certat pentru cã a inclus un singur proiect pe PNLD 2. Mai mult, oficialul CJH a recunoscut cã lista cu drumurile s-a nãscut dintr-o analizã a PSD.
“Nu am decât o micã observatie. Dacã am putea depolitiza – si e vorba de toti, inclusiv de mine, nu e vorba numai de dumneavoastrã, domnule Toma – propunerile acestea pentru ceea ce înseamnã infrastructurã, ar fi foarte bine. Pentru cã la Teliuc e un primar, la Hateg altul si la General Berthelot sau la Costesti altul, care sunt prinsi în ceea ce înseamnã propunerea noastrã. Eu am chestia asta în minte si vreau sã vã spun cã acest proiect – acum o sã politizez eu, dar ce sã facem? asta e viata – a prins contur printr-o analizã care s-a fãcut la noi, în zona politicã a Partidului Social Democrat. În aceastã analizã, una din observatii a fost cã în judetul Hunedoara – si acum nu caut vinovãtii sau sã ne dezvinovãtim pe noi, executivul, pentru cã bobârnacul executivul îl ia – am promovat în etapa a doua a PNDL un singur proiect, cel dintre Cabana Rusu si Parâng. Dar si pe acela sperãm sã-l definitivãm abia acum, însã nu am avut pregãtite teme de proiectare, studii de fezabilitate, proiecte, iar pentru a-l putea finaliza, acestea trebuiau pregãtite din timp, cu câteva luni înainte, pentru a putea sã intri în aceastã competitie. Si atunci, corelat cu ideea care a provenit de la toti cei 33 de consilieri, nu neapãrat de la executiv, cum cã infrastructura stã la baza tuturor aspectelor care ne preocupã pe noi, de la educatie, sãnãtate, mediu economic si, nu în ultimul rând, stabilizarea oamenilor care pleacã si depopuleazã judetul, toate acestea au fost luate în discutie si am conexat aceste reabilitãri într-un proiect cu care sã putem avea suport si sustinere, astfel încât proiectele sã fie în primele cinci, în ierarhia în care se vor alege. Al doilea lucru: drumurile, indiferent din ce se constituie partea de infrastructurã a lor – cã e fãcutã cu zgurã de furnal, care are o culoare rosiaticã, cã e fãcutã cu travertin concasat, care e gãlbui – indiferent de coloraturã materialului, drumurile nu au nici un fel de veleitãti politice. Si mai mult decât atât, puteti propune o temã de proiect, sã mi-o dati mie ca si sarcinã, iar în sedinta de consiliu din luna septembrie, exact asa cum propunem aceastã temã, vom propune un suport pentru realizarea studiilor pe toate celelalte drumuri. A le conexa este o chestie mai dificilã”,  a replicat Mircea Bobora, presedintele CJH.
“Vã aduc aminte, domnilor colegi de la PNL, cã timp de doisprezece ani nu ati fãcut un centimetru de asfalt spre Poienita Voinii. Consiliul judetean, executivul PSD, în doi ani a fãcut doi kilometri: un kilometru anul trecut, un kilometru anul acesta. (…) Deci dumneavoastrã vorbiti de praf pe masinile domnului senator si ale domnilor consilieri! E pãcat cã aveti comentarii urâte la lucrurile bune fãcute în judet. Noi vom continua si colegii nostri din executivul consiliului judetean vor face permanent promisiuni si vor dovedi prin fapte cã ceea ce vorbesc si ce promit în consiliul judetean se va îndeplini”, a spus Ioan Dumitru Staier.
În replicã, consilierul liberal Vetuta Stãnescu a precizat cã viitorul si interesul cetãteanului trebuie sã primeze.
“Dar cred cã fiecare consiliu judetean care ajunge în aceastã salã sã delibereze si sã ia decizii referitoare la dezvoltarea judetului trebuie sã se gândeascã la dezvoltarea judetului. Si pentru cã, în acest moment, consiliul judetean este condus de o majoritate PSD, cred cã rolul acestui PSD în consiliul judetean este sã dezvolte judetul. Nu cred cã trebuie sã facem referire întotdeauna la trecut. Cred cã prezentul si viitorul este ceea ce ne animã sã votãm si sã propunem proiecte de hotãrâre pentru dezvoltarea judetului”,  a spus Vetuta Stãnescu.
În cele din urmã, pentru sedinta din data de 29 septembrie, consilierii liberali vor prezenta un proiect în care sã includã mai multe drumuri din judet.
Monika BACIU