Acest articol trebuia sa apara in numarul de ieri. Ce s-a intamplat ieri, pe mine nu ma impresioneaza. Ma ghidez dupa vechea vorba romaneasca „Schimbarea sefilor, bucuria prostilor”. Oricum, nu-mi schimbam opinia. Habar n-avem noi ce ne va astepta!

L-am cunoscut – dintr-un reportaj TV bunicel – pe razvratitul singuratic de la Baia de Aries. „Un om necajit”, vorba lui Sadoveanu. Amaratul sta intr-un fost camin de nefamilisti si traieste din fier vechi adunat dintre daramaturile fostelor fabrici comuniste, n-are curent si nici apa curata, mananca ce-apuca pe unde apuca. Continua  sa protesteze zilnic. El singur, in fata primariei. Chestia e ca, vigilente, autoritatile posteaza langa el doi jandarmi, care si aia, saracii, n-au nici o vina. Cum romanul e frate cu bancul, a si aparut o poanta.. Cica ala de la Baia de Aries canta zilnic, chiar daca e singur „Noi de-aicea nu plecam – nu plecam acasa!”. Drept e, si jandarmii trebuie sa stea acolo. Dincolo de cinismul anecdotei, parca acest caz ar trebui sa ne puna pe ganduri. Numai sa nu cadem pe ganduri si sa ramanem acolo…

Ce trebuie remarcat, in aceasta iarna a protestelor, este diversificarea formelor si mijloacelor prin care oamenii isi manifesta nemultumirile, limbajul colorat si mesajele de pe pancarte, care dovedesc, daca mai era nevoie, ca suntem un popor (sau populatie?) vesel si plin de umor. Remarcabil, cu adevarat, a fost modul in care tanarul lector universitar cu nume predestinat – Craciun – s-a exprimat in Parlamentul European si, mai nou, pe la toate televiziunile. Cine a avut si are urechi sa auda, cine a avut si poate mai are cap, sa inteleaga. Dar, cu o floare nu se face primavara…

Mocnesc in mine cateva expresii, pe care, din respect pentru dumneavoastra, cititorii, nu pot sa le si scriu (cred ca stiti!) despre magaria asta cu greva parlamentara. Pai, de-asta i-am trimis noi pe astia acolo, sa faca greva? Daca nu-s in stare, sa plece nene de-acolo si, vorba alora de pe stadion „Lasa-ne, lasa-ne…!”. Chiar as fi curios, astia cand sunt in greva isi iau indemnizatia? Ce gogorita mai e si asta cu greva parlamentara? Cum adica, astia au ajuns ca sindicatele de pe vremea comunistilor, care erau ca testiculele, deci participau dar nu se bagau?

Sa n-o mai lungesc, cred ca protestul razvratitului solitar de la Baia de Aries e mai incarcat de semnificatii decat greva parlamentarilor. Pentru care mult mai onorabil era sa-si dea demisia si sa plece. Dar ati vazut dumneavoastra caine sa plece de la macelarie?

Mircea BUJORESCU