Subunitățile Complexului Energetic Hunedoara sunt ținta hoților de fier vechi, în special Preparației Coroiești, iar zilnic aceștia sunt la furat și nu se dau în lături de la nimic.

Totuși sunt puțini cei prinși iar cei care ajung după gratii și mai puțini. La ultima acțiune organizată de polițiștii Vulcan şi jandarmii hunedoreni doar unul a fost prins. Aceștia au acţionat în zona Preparaţiei Coroieşti şi a E.M. Vulcan, în scopul prevenirii şi a combaterii sustragerilor de deşeuri metalice din incinta celor două unităţi industriale.
”În cadrul acţiunii, a fost depistat în flagrant, în incinta Preparaţiei Coroieşti, un tânăr de 24 de ani, din Vulcan, care
încerca să sustragă fier vechi. În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la furt, iar în urma verificărilor efectuate incinta unităţii industriale, au fost identificate abandonate şi ridicate în vederea continuării cercetărilor mai multe mijloace materiale de probă”, a informat IPJ Hunedoara. Pe de altă parte, în cadrul raziei au fost urmărite și alte abateri, astfel că polițiștii au aplicat și 4 sancţiuni contravenţionale pentru diferite încălcări ale legislaţiei rutiere, în valoare de 1.160 lei.