N-are încã nici 10 ani, dar spune cu mândrie cã îi împlineste în 30 august, nu e mai înalt de un metru si un pic si vine cu o poftã de viatã, pe care i-o recunosti si când cântã si când vorbeste. Iubeste claviatura si face minuni, iar dovada cea mai elocventã sunt diplomele, trofeele si premiile câstigate în cei 4 ani de când a pus pentru prima datã mânã pe claviaturã. Radu Torok, cãci despre el este vorba, vine din Petrila si deja a uimit pe toatã lumea cu calitãtile sale. E bun si la scoalã si are rezultate deosebite, dar când se urcã la pian, chiar dacã ia un scaun mai înalt ca sã ajungã bine, te transpune în lumea lui.
„Îmi amintesc cã primul meu concurs a fost în clasa I si acolo, la Lugoj, am luat premiul I. A fost o minune cã am luat locul I. M-am mirat, Doamne! Cum se poate? Eu? Din prima? Apoi am avut un concurs la Târgu Jiu, dar am buctat putin si am luat locul II. Însã, în iarnã, aici la Petrosani, am luat locul I si de atunci am luat tot locul I”, spune, extrem de amuzat Radu Torok, pianistul de o schioapã pe care l-am gãsit exersând la o pianinã, acum în vacanta de varã. Radu e un pusti vesel cu mari ambitii, care se vizeazã pe scene mari si recunoaste cã se pregãteste mult pentru asta. Totul, însã, a început când era si mai mic. „Bunica mea mi-a observat talentul. A zis cã sunt muzical. Am primit de Crãciun o orgã micã si tot descifram cântecele pe ea si bunica a zis sã mã dea la pian. La vârsta de 6 ani. În clasa I s-a eliberat un loc la cursul de pian si am fãcut la scoalã repetitiile. De atunci am câstigat Marele Premiu, de mai multe ori. În 4 ani, am luat 4, toate în clasa a IV-a, la Petrosani, Lugoj, Craiova si Resita ”, a adãugat pustiul.
Vrea sã ajungã sã cânte pe scene mari, sã devinã un pianist de renume si, datã fiind ambitia lui, despre care mama lui Radu spune cã este întretinutã constant de faptul cã si câstigã premii, dar si de plãcerea cu care studiazã, se pregãteste sã urce chiar din aceastã varã alãturi de orchestre renumite. Visele lui, însã, tintesc departe. „M-am gândit sã fac liceul de muzicã, Conservatorul si sã ajung sã compun, poate si sã cânt, pe marile scene ale lumii”, a conchis Radu. Ne-a cântat o piesã lentã, pentru cã voia sã ne introducã într-o lume a lui, dar a izbucnit imediat, când a început pe un alt ritm, odatã cã a terminat interviul. De Radu vom mai auzi si, cu sigurantã, ne va încânta curând cu un recital special.
Diana Mitrache