În vechile cartiere minerești din Valea Jiului, cele cu case și străduțe pe care trecea cândva trenul de la mină cu cărbuni, încă mai stau oameni care se încălzesc cu sobe.

Primăriile spun că ar apela la proiecte care să aducă, pe casele oamenilor panouri fotovoltaice, dar oamenii tot cu sobe se încălzesc. Și acum au aflat că ar fi programul rabla pentru sobe. Un proiect gândit să le vină în ajutor. Inițiativa va debuta în câteva săptămâni, iar statul va oferi un ajutor de până la 10.000 de lei. „Pentru mine ar fi numai bun. Am o sobă veche. Dacă aș primi bani să o schimb, m-ar ajuta, că eu consum mult lemn”, a spus o femeie din Valea Jiului.
„Eu am și centrală ep gaz, dar nu am renunțat la soba cu lemne. Am una de câțiva ani și nu mă gândeam să o schimb. Dar poate iau în calcul”, a adăugat un alt localnic.
Oamenii au căutat alternative, dar acolo unde nu și-au putut monta centrale, tot sobele sunt baza. Iar mulți erau obișnuiți să vadă, pe lângă casa lor, vagoneții cu cărbuni. „Linia ferată trecea pe aici, mai sus. Luam cărbuni și puneam pe foc. Acum nu mai este așa ceva. Trenul a fost desființat, minele se închis. Am o rablă de sobă, dar nu știu dacă o pot schimba”, a spus nun localnic din Lonea, un cartier fost mineresc, pe lângă care trecea trenul plin cu cărbune, ce venea de la mină.
Proiectul-pilot anunțat de Mircea Fechet, ministrul mediului, are un buget de 500 de milioane de lei. Statul va finanţa 70% din cheltuiala cu instalarea unei sobe eficientă din punct de vedere energetic, dar nu mai mult de 10.000 de lei.
De acest program ar urma să beneficieze 27 de judeţe ale României, din zona montană, aşa cum este aceasta definită de Legea muntelui.
Statisticile naționale arată că, din cele 7,5 milioane de gospodării din România, 3,5 milioane se încălzesc cu lemn de foc.

Diana Mitrache