Una dintre clădirile emblematice de la mina Petrila va renaște. Ne dau asigurări și cei de la Consiliul Județean Hunedoara, care dețin ansamblul de acolo. Iar Laurențiu Nistor spune că va revitaliza și îi va da o nouă viață acelui loc.
Consilierii județeni au aprobat, la finele săptămânii trecute, un proiect ce vizează consolidarea și punerea în valoare pentru a refuncționaliza puțul centru, cândva locul pe unde minerii intrau în mină să scoată huilă. Este un proiect pentru care s-a aprobat tema de proiectare, dar care va intra în reabilitare cu bani europeni.
„Proiectul cu Mina Petrila va continua. Am o întâlnire cu cei de la ADR Vest și vom stabili împreună toate măsurile necesare, în așa fel încât acest proiect să se finalizeze cât mai repede”, a spus Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara, la finalul ședinței de consiliu de săptămâna trecută.
Clădirile minei Petrila au fost cumpărate de Consiliul Județean Hunedoara și acum se caută soluții pentru a repune în valoare peisajul post industrial. Aici există o mină-școală, un muzeu al salvatorilor minieri și alte clădiri, inclusiv o hală pentru spectacole.
Puțul centru de la mina Petrila este unic în Europa, iar la ridicarea lui au lucrat oameni din lagăre, prin 1943, huila fiind atunci o resursă importantă. Acum, va fi reconstruit și o se va da o nouă viață, una, cel mai probabil, culturală. Valoarea proiectului se ridică la aproape 200.000 de lei.
Diana Mitrache