Guvernul României s-a angajat la Petroşani, de Ziua Minerului, să susţină dezvoltarea Văii Jiului şi să menţină locurile de muncă ale salariaţilor CEH, prin măsuri şi investiţii efectuate pe baza unei coordonări la nivel regional, naţional şi european.
Prim-ministrul României, Ludovic Orban şi Ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil-Daniel Popescu s-au aflat, săptămâna trecută, în Valea Jiului.
În acest context, reprezentanţii Confederaţiei Sindicale Naţionale Meridian, ai Sindicatului „Muntele”, ai conducerii Complexului Energetic Hunedoara (CEH) şi ai autorităţilor locale, au avut o întâlnire de lucru cu Primul – ministru şi ministrul economiei pentru a discuta propunerile înaintate de confederaţie şi de sindicatul reprezentativ din CEH cu privire la măsurile care trebuie să fie adoptate urgent pentru menţinerea operaţională a unităţilor energetice din această parte a ţării, pentru menţinerea actualelor locuri de muncă şi pentru a asigura o dezvoltare complementară acestei regiuni monoindustriale miniere, în contextul măsurilor drastice impuse prin Pactului Ecologic European.
Preşedintele Sindicatului „Muntele”, liderul de la Mina Lupeni, Darius Câmpean, împreună cu liderii sindicali de la celelalte mine din cadrul CEH, Marian Iriza – EM Vulcan, Adrian Muntean – Termo Paroseni, Lucian Enculescu – EM Livezeni, Marinel Vrânceanu – Em Livezeni, Cristian Tăbârcea – EM Lonea, Alin Sin – preşedinte executiv Sindicatul “Muntele”, Dorin Vezure – secretar general al Sindicatului “Muntele” şi cu Secretarul General al CSN MERIDIAN, Dumitru Fornea, au prezentat propunerile Sindicatului Muntele, susţinute de Confederaţia Sindicală Naţională MERIDIAN.
Astfel, s-a solicitat ”adoptarea în luna august la nivelul Guvernului României, a Memorandumului prin care minele Lupeni şi Lonea vor funcţiona conform studiului făcut de Institutul de Cercetări Miniere Polonez GIG, la indicaţia Comisiei Europene, în care se arată că cele 2 exploatări miniere trebuie să funcţioneze încă 6 ani cu producţie pentru punerea în siguranţă a rezervelor deschise de la cele 2 exploatări, de la momentul finalizării studiului (februarie 2019); realizarea rapidă a Complexului Energetic Valea Jiului care să cuprindă cele 4 mine (Lupeni şi Lonea cu ajutor de stat, Livezeni şi Vulcan fără ajutor de stat), Sucursala Prest Serv precum şi Termocentrala Paroşeni, în cadrul căreia să se realizeze un grup pe gaz pe lângă cel pe cărbune şi o microhidrocentrală având în vedere barajul de pe pârâul Baleia din masivul Vulcan. Pentru aceasta sunt necesare demararea rapidă a studiilor de fezabilitate, precum şi identificarea surselor de finanţare pentru finalizarea acestor obiective de investiţii (grup pe gaz şi microhidrocentrală); adoptarea până la sfârşitul anului a Legii Minelor care în momentul de faţă este blocată. Această lege trebuie să cuprindă obligatoriu conceptul de conservare a minelor pe o perioadă de cel puţin 15 ani din momentul opririi activităţii. Este foarte important ca acest act normativ să precizeze clar sursele de finanţare pentru conservarea minelor; demararea discuţiilor cu toate părţile implicate şi interesate în scopul fundamentării şi aprobării Strategiei energetice la nivel naţional, în care să fie cuprinse elemente clare cu privire la evoluţia şi modul de funcţionare al fiecărei entităţi energetice din cadrul sistemului energetic naţional; acordarea rapidă a despăgubirilor ce au rezultat în urma evaluării realizate la E.M. Lupeni de către conducerea CEH şi care sunt de aproximativ 7 milioane de lei, pentru acoperirea pagubelor produse prin inundarea minei şi infiltrarea unei mari cantităţi de apă din albia Jiului, în galeriile subterane ale minei Lupeni; respectarea Contractului Colectiv de Muncă de la nivelul CEH prin efectuarea plăţilor restante pentru angajaţii din cadrul Complexului Energetic Hunedoara”, arată solicitarea.
„Am discutat despre importanţa unei modificări a legii minelor. Vă dau un exemplu: noi am cerut introducerea în noua Lege a Minelor a conceptului de conservare a minelor şi identificare clară a surselor de finanţare, pentru ca acest concept de conservare să poată să aibă loc undeva între 10 şi 15 ani de la momentul închiderii unei mine. Conservarea minelor este prezentă şi se practică în state ca Germania, Polonia, unde structura, atât pe orizontală, cât şi pe verticală, ca şi clădirile importante de la suprafaţa minelor, sunt ţinute în picioare, pentru ca, în orice moment acea mină să poată fi redeschisă. Aşa cum s-au închis până acum, fiind rambleate şi îngropate minele în România, o mină se poate redeschide în 2, sau 3 ani, iar una conservată, în câteva luni ”, a spus Darius Cîmpean, preşedintele Sindicatului Muntele .
Reprezentanţii Confederaţiei Sindicale Naţionale MERIDIAN au insistat şi pe necesitatea realizării unui program multianual şi integrat de măsuri şi investiţii dedicate Văii Jiului, care să aibă la bază cooperarea dintre toate forţele politice din această regiune minieră aflată în tranziţie energetică, iar în acest sens, s-a subliniat actualitatea obiectivelor din Declaraţia comună de la Petroşani privind tranziţia energetică justă în Valea Jiului şi în alte regiuni miniere carbonifere din UE, din 13 septembrie 2018.
Oficialii au dat asigurări că Guvernul României nu va abandona Valea Jiului şi că va analiză în regim de urgenţă măsurile propuse de partenerii sociali pentru identificarea şi implementarea măsurilor necesare menţinerii dezvoltării economice a acestei regiuni care are nevoie de pace socială şi de o tranziţie energetică justă.
Cosmin BACIU