Tot mai mulți locuitori din municipiul Lupeni se hotărăsc să facă parte din marea familie a social-democraților. Numai într-o singură zi mai bine de 70 de adeziuni au fost înregistrate de Organizația PSD Lupeni.
În ședința lunară a Organizației PSD Lupeni desfășurată joi, de la orele 17.00 s-a dat startul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare și prezidențiale din această toamnă. Președintele PSD Lupeni, senatorul Cristian Resmerita spune ca, un lucru îmbucurător pentru Organizația PSD Lupeni este faptul că, foarte mulți membrii noi se alătură familiei PSD Lupeni. ”Mă bucură foarte mult faptul că doar în ultima ședință a organizației, 70 de cetățeni ai municipiului Lupeni au ales să devină membri PSD. Săptămâna trecută am participat la o ședință a Organizației PSD Vulcan, unde 54 de cetățeni au ales să intre în PSD Vulcan. Acest lucru arată că locuitorii Văii Jiului vin înspre noi, ca o recunoaștere a muncii pe care o facem, chiar dacă nu reușim să facem tot ce ne propunem”, declară senatorul Cristian Resmerita.