Primãria din Petrosani si Termocentrala Paroseni, prin reprezentantul Complexului Energetic Hunedoara, a încheiat un pact prin care se va furniza agent termic în Valea Jiului. Situatia a devenit alarmantã, mai ales în scoli si institutiile care au rãmas bransate doar la termoficare si acum s-a convenit ca primarul sã plãteascã, iar termocentrala sã furnizeze cãldurã.
„Chiar dacã nu este vina noastrã exclusivã, eu vreau sã îmi cer scuze celor care sunt la sistemul de termoficare si nu primesc cãldurã. În special e vorba de copiii din scoli, profesorii si pãrintii. Am încercat sã îi lãmuresc pe cei de la CEH sã dea cât mai repede cãldurã, pentru cã temperaturile sunt foarte scãzute si chiar este foarte frig”, a spus Tiberiu Iacob Rdizi, primarul municipiului Petrosani. Plata se va face chiar si la 10 zile si, între timp, societatea de termoficare recupereazã creantele, executã silit datornicii, iar toti banii care le intrã în cont, ajung la CEH, în contul datoriilor.
„Am stabilit cã noi, primãria, vom plãti în momentul în care va fi facturatã energia termicã la Termoficare SA. Se ia în calcul si o facturare la 10 zile, nu neapãrat la o lunã, pentru a putea sã le plãtim consumul nostru la scoli, la institutiile publice si subventia pe care noi o acordãm abonatilor”, a mai precizat primarul municipiului.
Scolile se dezmortesc pe rând
Scolile, însã, încep sã intre si pe sistemul de alimentare cu energie termicã prin centralele nou-montate. „Ieri (miercuri) am dat drumul la gaz la Scoala I.G Duca, sediul vechi, joi am dat drumul la sediul nou si la Scoala 7. Colegiul Economic Hermes va avea cãldurã în 27 octombrie, la Scoala Avram Stanca, tot sãptãmâna viitoare vom fi în situatia sã dãm cãldurã. Joi am vorbit cu constructorul si vineri intrã în teren si se apucã de extindere la Liceul de Informaticã si la Scoala 6, unde sperãm ca de sãptãmâna viitoare sã finalizãm. La Dimitrie Leonida, tot sãptãmâna viitoare dãm. Instalatia e gata, dar nu avem încã acordul de la E-on Gaz. Si Scoala nr 2 din Colonie va avea gaz metan. Ne întâlnim cu cei care extind reteaua în colonie si primul obiectiv va fi Scoala nr 2”, a mai spus Tiberiu Iacob Ridzi.
Ultimul pe listã rãmâne Colegiul National Mihai Eminescu, unde au si fost scurtate orele, iar asta pentru cã initial s-a luat în calcul mutarea elevilor într-o altã clãdire, iar asta nu s-a întâmplat. Practic, ar fi trebuit ca orele sã se desfãsoare la Scoala nr 5, care a rãmas fãrã obiect de activitate, însã, acest lucru nu s-a mai întâmplat si constructia si montarea centralei termice a fost întârziatã.
Diana Mitrache