Energeticienii de la Mintia au protestat dupã ce salariile nu le-au fost majorate, dar si pentru cã nu le sunt plãtite contributiile la stat. Vina, însã, a fost pasatã mereu, iar acum, sindicalistii din minerit aratã spre cei din conducerea sucursalei, care nu întocmesc documentatia necesarã la timp. Dacã ar fi fãcut demersurile necesare, muncitorii nu aveau motive sã iasã în stradã, spun acum sindicalistii.
„Sunt nemultumiri la Deva în ceea ce priveste plata contributiilor pentru o serie de inechitãti salariale, dar tot cei de acolo nu fac documentatia pentru a spori resursele financiare. Ar trebui sã facã o nouã documentatie, asa cum au fost directionati de ANRE, care sã ducã la cresterea sumelor obtinute ca urmare a furnizãrii serviciilor de sistem. Banii existã, pentru cã îi dã Transelectrica”, a spus Darius Cîmpean, presedintele Sindicatului Muntele din cadrul CEH. Nu mai putin de 60 de angajati de la Termocentrala Mintia au întrerupt lucrul, luni dimineatã, dupã ce au vãzut cã salariile lor sunt mai mici. Protestul spontan s-a desfãsurat în curtea termocentralei, iar oamenii au rãbufnit în momentul în care salariile le-au fost diminuate. Asta, în timp ce alti angajati, care lucreazã în aceleasi conditii, au veniturile mai mari, încadrarea fiind la fel. În ceea ce priveste contributiile sociale, sindicatele explicã ce s-a întâmplat.
„Contributiile sociale sunt plãtite, în momentul de fatã doar pentru minele Lupeni si Lonea si doar partial pentru restul sucursalelor. Ca sindicat, noi am notificat, la momentul în care aceste contributii au fost trecute din sarcina angajatorului în cea a angajatului, cã acest lucru va duce la neplata acestor contributii. Asta, pentru cã stim, si nu de acum, cã CEH a avut probleme cu plata acestor contributii din totdeanuna, înregistrând acumulãri de venituri care nu permit acest lucru. Reamintesc cã, nici directorul Diviziei Energetice din cadrul CEH nu vrea sã întocmeascã documentatia pentru a atrage surse suplimentare de venituri, din serviciile de sistem. Nu înteleg care este pozitia lui”, a mai spus Darius Cîmpean.
Cei care au iesit în curtea termocentralei, luni dimineatã, când au întrerupt lucrul erau de la schimbul I si lucrau la întretinere, iar marti au venit la sediul CEH pentru a lãmuri situatia.
Diana Mitrache