P rotestele minerilor din Valea Jiului au urgentat procedurile de dare în plată a unor active ale Complexului Energetic Hunedoara.
Transelectrica a avizat darea în plată a activelor Paroșeni contra ștergerii datoriilor. Dar încă mai sunt o serie de pași complecși de parcurs pentru finalizarea acestei proceduri.
„Transelectrica a transmis în cursul zilei de joi avizul favorabil cu privire la darea în plată a activelor (de la Paroșeni – n.r.), astfel că în
continuare vor fi efectuate etapele prevăzute de OUG 60/2019 pentru finalizarea procedurii de dare în plată: analiza asupra uzului/interesului public de preluare a activelor în proprietatea publică a statului, efectuarea testului creditorului privat prudent și celelalte demersuri prevăzute de OUG 60/2019. Având în vedere complexitatea demersului, obiectul operațiunii de dare în plată și instituțiile implicate în acest demers, la propunerea administratorului judiciar s-a constituit un grup de lucru format din reprezentanți ai Ministerului Energiei, ANAF și AFM menit să asigure desfășurarea
procesului de dare în plată în termenul cel mai scurt”, a transmis administratorul judiciar pentru Profit.ro.
Contestațiile în ceea ce privește tabelul
preliminar al creditorilor au îngreunat procedura.
„Astfel, având în vedere stadiul procedurii de insolvență a CEH SA, existând încă pe rol contestații la Tabelul preliminar, pentru celeritate s-a propus ca demersurile de dare în plată să fie efectuate în perioada de observație. Prin urmare, lista cu activele energetice propuse pentru darea în plată, alături de analiza tehnico-economică a activelor aparținând Pachetului Paroșeni au fost transmise către Ministerul Energiei și Transelectrica în
vederea obținerii avizelor prevăzute de OUG 60/2019”, au mai
transmis reprezentanții administratorului
judiciar al CEH, potrivit Profit.ro.
În ceea ce privește termocentrala de la Mintia, urmează a se decide de către ce entitate va fi preluată, fie de CJ Hunedoara, fie de Primăria Deva.
Monika BACIU