Ample miscãri de protest în Valea Jiului de sãptãmâna viitoare. Din cauza sistãrii activitãtii de extractie la minele neviabile din Valea Jiului, reprezentantii sindicatului Huila, sindicat reprezentativ la nivelul SNIMVJ au hotãrât ca sãptãmâna viitoare, marti, 9 iulie, sã organizeze un miting în fata Complexului Enrgetic Hunedoara, mai exact în fata sediului SNH.
”Astãzi (miercuri-n.r.) am avut o sedintã de birou executiv cu colegii de la Sindicatul Huila si i-am informat si pe ei, am fost si la schimbul 1, am informat si oamenii si în cadrul sedintei am hotãrât un calendar de actiuni, vom depune documentele la primãria Petrosani prin care vom solicita autorizare pentru un miting în cursul zilei de marti, 9 iulie, locatia o vom cere sã fie în fata Complexului Energetic Hunedoara (SNH-n.r.). la acest miting vom face apel si voi înainta niste adrese la colegii de la Sindicatul Muntele, la partea viabilã pentru a se solidariza cu noi pentru cã problemele sunt foarte grave si în ceea ce-i priveste pe ei. La fel, vom cere si sprijinul pensionarilor din Valea Jiului pentru cã dânsii au o problemã foarte gravã, din 2014 nu vor mai beneficia de acele gratuitãti”, a declarat presedintele Sindicatului Huila, Laszlo Domokos.
Mai mult, în cursul zilei de marti (2 iulie-n.r.) abatajul mecanizat de la Mina Paroseni a fost oprit pentru a mãri capacitatea de însilozare. Riscurile opririi abatajului sunt mari. Cãrbunele se poate aprinde, iar pagubele pot fi majore.
”Am mai avut o întâlnire în cursul serii de luni la minã la Paroseni cu conducerea minei, cu sefii de sectoare, cu liderii de sindicat pentru cã noi suntem în cea mai gravã situatie. Noi avem cea mai micã capacitate de însilozare care este undeva la 1800 de tone si s-a hotãrât împreunã cu conducerea minei oprirea abatajului mecanizat pentru cã dacã abatajul mecanizat functioneazã capacitatea noastrã de însilozare în douã zile se atingea maximul. Pentru a putea functiona mãcar cu lucrãrile de pregãtire si mai ales cu al doilea abataj mecanizat oprit si care este în curs de demontare acesta trebuie sã functioneze neaparat. Se sapã un culoar de demontare din care mai sunt de sãpat 35 de metri. Nu se poate renunta la acest culoar si sã renunti la demontare. Se riscã sã se aprinndã acel abataj mecanizat, existã riscul de a intra în presiune complexul mecanizat pe care nu o sã îl mai putem ridica de acolo”, a mai precizat sursa citatã.
La mitingul ce va avea loc sãptãmâna viitoare la Petrosani vor participa cei peste 2400 de mineri de la Societatea Nationalã de Închideri Mine Valea Jiului cât si colegii lor de la partea viabilã si pensionarii minieri. Liderii de sindicat se asteaptã ca prezenta la acest
miting sã fie undeva la peste 10 mii de persoane. Complexul Energetic Hunedoara nu mai preia cãrbunele de la minele neviabile încã de la începutul acestei sãptãmâni. Nu se cunoaste o datã pânã când va persista aceastã situatie. De precizat este si faptul cã în cursul sãptãmânii trecute, minerii de la Societatea Nationalã a Huilei au beneficiat de patru zile de concediu de odihnã pentru ca acestia sã nu livreze cãrbune tot cãtre Complexul Energetic Hunedoara.
Presedintele Sindicatului Muntele, Bebe Nica spune cã, în cazul în care colegii lor de la Sindicatul Huila vor decide sã protesteze, îi vor sustine. “Da, stiu de intentia colegilor de la Sindicatul Huila, care sunt nemultumiti cã nu mai au unde sã livreze cãrbunele. Este vorba despre un miting, iar noi ne solidarizãm. Problema este la nivelul societãtii, fatã de ceea ce s-a discutat pentru Valea Jiului si nu s-a fãcut nimic”, a conchis Nica.
Monika BACIU