Chiar dacă în acest moment greva din sistemul de învățământ preuniversitar pune în incertitudine orarul bacalaureatului, reprezentanții Universității din Petroșani continuă
promovarea ofertei educaționale. Astfel după promovarea în liceele din județ și județele limitrofe, s-a trecut la promovarea în Republica Moldova.
”Am avut în acest an universitar o promovare în etape a universității noastre la liceele din județul Hunedoara și județele
limitrofe. Am mai avut o primă etapă de promovare în Republica Moldova, iar dacă se vor mai păstra
târgurile de recrutare a viitorilor studenți în Republica Moldova vom merge din nou. Așteptăm să vedem dacă greva se finalizează în așa fel încât bacalaureatul să se poată desfășura la timp și în condiții normale pentru ca și noi să ne putem păstra calendarul de admitere la universitate a celor care promovează bacalaureatul în acest an. Așteptăm și absolvenți cu bacalauteatul din alți anis ă vină și să își continue studiile la noi la universitate”, a declarat Prof Univ Dr Ing Radu Sorin Mihai rectorul Universității din Petroșani.
O promovare de calitate se face și prin simpozioane și alte evenimente
pe care Universitatea din Petroșani le face.
Mai mult decât atât promovarea este făcută și de către studenții aflați în programele ERASMUS, stundenți care reprezintă elita de la Petroșani.
”Ne-am dorit tot
timpul ca prin simpozioanele studențești, studenții noștri să arate celorlalți din alte centre universitare că suntem la același nivel de pregătire și dotări ca în Iași, Cluj, Timișoara sau București. Am încurajat participarea cu lucrări ștințifice ale elevilor din Valea Jiului și nu numai, pentru a cunoaște universitatea și preocupările noastre. Stundenții din cadrul programelor ERASMUS sunt ambasadori ai Universității din Petroșani, pentru că trimitem în aceste programe doar cei mai buni studenți. am mai căutat să participăm la târgurile de profil din Europa și din întreaga lume tocmai pentru a atrage piețele pe care le aveam înainte de 1989”, mai spune sursa citată.
Universitatea din Petroșani oferă o paletă bogată în ceea ce privește specializările de la fiecare facultate, condiții foarte bune de cazare în campusul universitar și mâncare delicioasă pe care o pot servi la cantină la prețuri foarte avantajoase.
Monika BACIU