Primul seminar din cadrul proiectului ”Capitala Daciei – muzeu viu al patrimoniului cultural European” va avea loc în luna aprilie. Fundația Mihai Eminescu Trust – a finalizat realizarea kit-ului de identitate vizuală a proiectului și a conținutului pentru cele 1000 de flyere dedicate proiectului. Acestea din urmă vor fi tipărite până la finalul lunii. Sunt aproape gata cu încheierea achiziției pentru serviciile de realizare a aplicației IT și a paginii web dedicate proiectului. Ce a fost mai greu a trecut – urmează doar semnarea contractului. ”Noi, promotorii proiectului – Consiliul Judetean Hunedoara – ne ocupăm de ultimele detalii pentru finalizarea proiectului tehnic de execuție și a procedurii de achiziție pentru serviciile de audit, dar și a celor de asigurare a vizibilității proiectului, aici vorbim de panourile publicitare și de placa permanentă. Am pregătit caietul de sarcini pentru achiziția sistemului de informare turistică pentru sistemul de panotaj electronic (Totemurile INFO-EDU, kit-ul INFO-EDU, machetele 3D și sistemul audio de ghidaj lingvistic bilingv.) A fost mult de muncă”, arată jurnalul aferent lunii martie. S-a lucrat la realizarea caietelor de sarcini pentru procedurile de achiziție a atelierelor demonstrative educaționale de fierărie, târgurilor meșteșugărești, cursului de formare „Protectorii patrimoniului cultural arheologic European – Sarmizegetusa”, școlii de vară „Micul arheolog” și la coordonarea activităților educaționale. ”Partenerul norvegian- Møre og Romsdal fylkeskommune – pune cap la cap ultimele detalii organizatorice pentru primul seminar din cele trei care vor avea loc în aprilie. În cadrul lui, facem schimb de idei și cunoștințe privind exploatarea și punerea în valoare a monumentului istoric, identificăm provocările și posibilități de finanțare viitoare, beneficiarii și le evaluăm nevoile specifice. Vom lansa invitația de participare de îndată ce este gata”, mai arată jurnalul. Capitala Daciei – muzeu viu al patrimoniului cultural european este numele proiectului depus de Consiliul Județean Hunedoara și desfășurat în parteneriat cu Mihai Eminescu Trust și Møre & Romsdal County Council – Norvegia. – Møre og Romsdal fylkeskommune Proiectul de restaurare și revitalizare a sitului arheologic Sarmizegetusa Regia este un proiect finanțat prin Granturile SEE 2014-2021, în cadrul Programului RO-CULTURA, apelul „Restaurarea și revitalizarea monumentelor istorice”. Finanțarea nerambursabilă pentru acest proiect este de 1.897.384,23 euro, la care se adaugă contribuția Consiliului Județean Hunedoara în valoare de 848.865,92 euro.
Monika BACIU