Primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță, are încredere că experții de la PriceWaterhouseCoopers vor identifica cea mai bună strategie pentru viitorul Văii Jiului. Edilul a avut o întâlnire cu experții contractați de Comisia Europeană pentru a elabora documentul care creionează viitorul Văii Jiului. primarul Lucian Resmeriță își exprimă speranța că în perioada următoare, se vor face pași importanți înainte în elaborarea acestui document definitoriu care va sta la baza atragerii de fonduri europene semnificative pentru dezvoltarea întregii regiuni, în următorii ani. Fie că se vorbește de iluminat public sau proiecte integrate pentru întreaga zonă, cert este că fondurile europene sunt cele care vor dezvolta Valea Jiului.
” Am avut mai multe întâlniri cu cei de la PwC și vom face în așa fel încât strategia pentru Valea Jiului să fie una optimă din toate punctele de vedere, astfel încât să nu se intersecteze anumite finanțări. Noi insistăm ca partea de cofinanțare să fie suportabilă pentru administrațiile locale. Degeaba avem cofinanțare de 50-60% că nu vom putea atrage fondurile respective. Ne dorim foarte mult să dezvoltăm zona și acest lucru se poate face cu fondurile europene și cele guvernamentale”, a declarat Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.
Proiecte importante ca valoare și obiectiv sunt depuse de autoritățile locale din municipiul Lupeni pentru a obține finanțare europeană sau guvernamentală.
”Avem mai multe proiecte. Avem un proiect depus la ADRVEST în valoare de 5 milioane de euro. Este un proiect cu greutate foarte mare prin care avem de înlocuit stâlpii de iluminat public de pe 40 de străzi, inclusiv canalele tehnice pentru a nu mai avea firele la suprafață. Acest proiect se află la ADRVEST într-o evaluare mai prelungită. Trebuie lămurită problema în privința stâlpilor, să vedem cine este proprietarul stâlpilor. Mai avem un proiect prin care vom schimba în jur de 1000 de capete de iluminat printr-un proiect pe mediu. Este un proiect de aproximativ un milion de lei. Vor fi lămpi inteligente. În momentul în care nu va trece nimeni în zonă, va scădea intensitatea luminii. Acest lucru va duce la scăderea costurilor”, a mai spus sursa citată.
În opinia primarului municipiului Lupeni, viitoarea Strategie de dezvoltare a Văii Jiului trebuie elaborată în așa fel încât comunitățile locale din această regiune să reușească să atragă în procent de 100% fondurile disponibile în programele derulate de Uniunea Europeană în care acestea sunt vizate. De altfel, municipiul Lupeni este fruntaș la atragerea de fonduri europene, iar rezultatele sunt mai mult decât vizibile. La Lupeni s-au absorbit bani europeni pentru infrastructura școlară, medicală, dar și pentru modernizarea străzilor, aleilor, parcurilor. Mai mult, un important proiect tot pe fonduri europene este derulat de autoritățile locale de la Lupeni pentru combaterea sărăciei și a discriminării.
Cosmin BACIU