CJ Hunedoara a adoptat, la finalul lunii august, proiectul de hotărâre care vizează aprobarea Studiului de oportunitate pentru fundamentarea și stabilirea soluțiilor optime de delegare a gestiunii serviciului public de transport județean de persoane prin curse regulate, a Programului de transport public județean de persoane prin curse regulate în județul Hunedoara și a documentației de atribuire a Contractului de delegare a gestiunii serviciului
public de transport judeţean de persoane prin curse regulate.
La finalul anului, mai exact la data de 31 decembrie 2021 expiră licențele de transport aflate acum în vigoare cu operatorii de transport interurban între localitățile județului Hunedoara.
”Pentru programul de transport public județean de persoane prin curse regulate, valabil în perioada 2022-2028, Contractul de delegare a gestiunii serviciului public de transport județean de persoane prin curse regulate au fost întocmite ținând cont de studiul de oportunitate pentru fundamentarea și stabilirea soluțiilor optime de delegare a gestiunii serviciului public de transport județean de persoane prin curse regulate, la nivelul județului Hunedoara și studiul de traffic privind cerințele de mobilitate ale colectivităților locale, identificarea și evaluarea fluxurilor de călători”, arată documentul.
O situație aparte în ceea ce privește atribuirea licențelor de transport interurban se regăsește și în Valea Jiului, acolo unde odată cu înființarea companiei de transport public local ”Green Line”, aceasta a preluat și
responsabilitatea acordării de licențe provizorii de transport până la operaționalizarea liniilor publice de transport local cu autobuze electrice.
”În Valea Jiului, întreaga responsabilitate privind transportul public de persoane, inclusiv autorizarea traseelor de transport interurban, a fost delegată societății înființate de CJH împreună cu primăriile din regiune. De aceea, împreună cu reprezentanții tuturor administrațiilor locale din Valea Jiului avem obligația de a face în cel mai scurt timp funcțională firma care va gestiona această linie de transport interurban, pentru că la finalul acestui an expiră licențele date de CJH transportatorilor care asigură transportul între localitățile din Valea Jiului, iar până când autobuzele ecologice vor prelua transportul public de persoane, acestei companii îi revine obligația de a asigura soluții alternative pentru acest serviciu”, a declarat Costel Avram, administratorul public al județului Hunedoara.
Monika BACIU